Macron i-a transmis liderului de la Tel Aviv că susține Israelul, dar cere în același timp măsuri de protecție pentru civilii aflați în Gaza. În acest moment, Franța se confruntă cu proteste violente pentru a sprijini palestinienii. De asemenea, 30 de cetățeni francezi se numără printre cei uciși în atacurile Hamas. Alți 7 oameni sunt dispăruți, fiind cel mai probabil ostatici ai teroriștilor. Reamintim că mai mulți lideri au vizitat Israelul în cursul săptămânii trecute, inclusiv președintele american Joe Biden.
Pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, președintele francez s-a întâlnit cu familiile victimelor, transmite Le Figaro.
Într-o cameră privată a aeroportului Ben Gurion, Macron a vorbit cu familiile victimelor Hamas sau a celor răpiți de teroriști.
De asemenea, conform informațiilor Le Figaro, Emmanuel Macron va merge din Israel la Ramallah, capitala administrativă de facto a Autorității Palestiniene, în Cisiordania. Șeful statului francez se va întâlni acolo cu Mahmoud Abbas. Acest pas nu a fost inclus inițial în programul oficial al lui Macron.