Designerul Flora Năstase a analizat ținutele celei care a fost, până în decembrie 1989, prima doamnă a țării. Decentă, fără extravaganțe, întotdeauna conformă cu evenimentul la care lua parte, Elena Ceaușescu a ieșit din scenă violent, în decembrie 1989, dar îmbrăcată într-un palton Yves Saint Laurent, scrie click.ro.
Prima doamnă a țării, Elena Ceaușescu, în mod evident neajutată de trăsăturile fizice, a adoptat un stil sobru, fără extravaganțe, a cărui eleganță era dată de croiala perfectă a hainelor, ”de firmă”, de la marile case de modă, sau imitații corecte realizate în întreprinderile autohtone.