UPDATE 16.00. Potrivit Realitatea Tv, audierea lui Hellvig ar urma să se termine în jurul orei 18.00.
Update 15.30 Eduard Hellvig este audiat de aproape cinci ore în Parlament.
”Evident că nu a avut nicio implicare. Vom discuta şi în comisie aceste lucruri. Sunt absolut convins că vom lămuri toate aspectele care au fost în dezbaterea publică”, a declarat Eduard Hellvig întrebat de jurnalişti dacă SRI a avut vreo implicare în protestele de duminică.
Update 11.00. Eduard Hellvig a ajuns la Comisia SRI, unde va da explicaţii în cazul Florian Coldea. Acesta a făcut precizări şi despre bugetul SRI, spunând că speră ca Serviciul să aibă suficiente fonduri care să îi permită să deţină infrastructura necesară pentru a nu distruge capacităţile de lucru şi parteneriatele "extrem de importante".
"Sunt discuţii in acest moment legat de bugetul instituţiei, am şi explicat de ce este nevoie de un buget anume".
Totodată, acesta a declarat miercuri că are speranța unui nou început în relația dintre Serviciul Român de Informații și Parlament și a precizat că a venit la audieri cu documente clasificate care vor fi puse la dispoziția comisiei pentru a lămuri aspectele ce s-au aflat în dezbaterea publică.
"Pentru mine este foarte importantă relația cu Parlamentul", a subliniat Hellvig, înainte de a intra la audieri în Comisia parlamentară de control privind activitatea SRI. Totodată, el a adăugat că SRI nu a avut nicio implicare în protestele care au avut loc în ceea ce privește modificarea legislației penale.
Audierea va avea loc la ora 11.00, a anunțat instituția.
Printre principalele subiecte pentru care Eduard Hellvig, directorul SRI, și adjuncții trebuie să dea lămuriri se numără scandalul Coldea, bugetul SRI pe anul 2017 și implicarea instituției în protestele care au avut loc duminică seară.
Totodată, Serviciul Român de Informații a anunțat că respinge orige încercare de a implica instituția în “dispute politice, organizare de proteste sau alte acțiuni care nu țin de misiunile asumate”.