S-au afişat subiectele şi baremul la ISTORIE BAC 2017. Le poţi consulta mai jos:
BAREM ISTORIE BAC 2017:
Subiecte Istorie BAC 2017:
UPDATE. La Istorie, subiectul II a avut ca cerinţă Revoluţia de la 1848 şi comitetul revoluţionar. O altă cerinţă era ca elevii să dea un exemplu în care România s-a implicat în criza orientală. La subiectul III, elevii au avut de scris despre România postbelică. La alte subiecte au avut de prezentat acţiunile diplomatice ale domnitorilor şi precizeze o asemănare între instituţiile din spaţiul extracarpatic în secolul al XVI-lea.
La Matematică, la partea I, elevii au avut de rezolvat numere complexe, geometrie, logaritmi La partea a II-a matrice, iar la partea a III-a derivate şi integrale. La examenul de Bacalaureat de anul acesta elevii nu mai sunt lăsaţi să iasă din sală cu foile pe care au primit subiectele.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Absolvenţii de specializări uman şi vocaţional vor da probă scrisă la Istorie, iar cei de la real, pedagogic şi tehnologic, la Matematică. Sunt aşteptaţi să participe la testările BAC 2017 de azi, în total, peste 130.000 de candidaţi.
Accesul în săli se face până la ora 8 și 30 de minute, iar testul propriu-zis începe la ora 9 şi durează de trei ore.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Afişarea primelor rezultate va avea loc pe data de 5 iulie, până la ora 16:00.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Candidaţilor li se interzice să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea. Trebuie să le lase în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia de bacalaureat în acest scop. Cei care refuză, nu vor fi primiţi în examen.
Luni, elevii de clasa a XII-a au susţinut prima probă scrisă din cadrul examenului de BACALAUREAT 2017: la Limba şi Literatura Română. Rezultatele, înainte de contestaţii, se vor afişa pe 5 iulie, iar notele după contestaţii pe 10 iulie.
Edu.ro Subiecte BACALAUREAT 2017. AICI SUBIECTE şi BAREM de corectare la ISTORIE
Edu.ro Subiecte BACALAUREAT 2017. AICI SUBIECTE şi BAREM de corectare la MATEMATICĂ
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. De asemenea, în sala de examen nu pot avea asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidati etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Nu pot avea nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi ori cu exteriorul.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.
Candidaţii care încalcă regulile menţionate vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. După încheierea probei scrise, înregistrările audio-video din sălile de examen se verifică prin sondaj. Dacă se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă ori în cazul în care există sesizări privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din centrul respectiv.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. CALENDARUL examenului de bacalaureat naţional 2017
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Sesiunea iunie-iulie 2017
22 – 26 mai 2017: Înscrierea candidatilor la prima sesiune de examen
26 mai 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a
6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna – proba A
8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna – proba B
9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competentelor digitale – proba D
14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala – proba C
26 iunie 2017: Limba si literatura româna – proba Ea) – proba scrisă
27 iunie 2017: Limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă: Matematică sau Istorie
30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba Ed) – proba scrisă
5 iulie 2017: Afişarea rezultatelor (pâna la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00)
6 – 9 iulie 2017: Rezolvarea contestaţiilor
10 iulie 2017: Afişarea rezultatelor finale
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Ce nu au voie elevii să facă în timpul examenului de BAC 2017
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Pe langa pregatirea pe care ar trebui sa o aiba pentru probele examenului, este necesar ca elevii sa cunoasca foarte bine ce anume nu au voie sa faca la Bacalaureat. In fiecare an exista candidati eliminati din examen, pentru ca nu respecta regulamentul, intentionat sau neintentionat.
Candidatii la Bacalaureat vor semna un proces-verbal, in sala de examen inainte de proba, prin care mentioneaza ca stiu ca daca copiaza sau incearca sa copieze vor fi dati afara din BAC si nu vor mai putea participa la urmatoarele 2 sesiuni de Bacalaureat.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Elevii NU au voie sa intre in sala de examen cu: ghiozdane, rucsacuri, sacose, posete. Nu au voie sa aiba asupra lor, in imbracaminte, in incaltaminte, in penare sau in banci manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, insemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati, telefoane mobile, casti audio, calculatoare.
Elevii sunt obligati sa lase obiectele interzise in sala de depozitare a obiectelor personale.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Ce patesc elevii care refuza sa-si depoziteze obiectele interzise in examen
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Candidatii care refuza depozitarea ghiozdanelor, rucsacurilor, sacoselor, posetelor, cartilor in sala stabilita de comisia de bacalaureat NU vor fi primiti in examen.
Elevii NU au voie sa vorbeasca intre ei sau cu exteriorul si nici sa schimbe intre ei foi de lucrare, ciorne, notite sau orice alte materiale care pot fi folosite la rezolvarea subiectelor.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Ce li se intampla candidatilor care incalca regulile in timpul examenului
Edu.ro Subiecte BAC 2017 Matematică şi Istorie. Candidatii care incalca aceste reguli sunt eliminati din examen, indiferent dau au copiat sau au incercat sa copieze. Ei nu mai pot sa participe la probele urmatoare din BAC, in sesiunile urmatoare nu le vor fi recunoscute notele obtinute la probele sustinute inainte de eliminare - nici la probele de evaluare a competentelor lingvistice si digitale si nu mai au dreptul sa participe la urmatoarele 2 sesiuni ale Bacalauratului.
Edu.ro Subiecte BAC 2017 Matematică şi Istorie. Accesul in sala de examen se face pe baza unui act de identitate valid.
Subiectele la BAC 2017 sunt concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare, care este instituția din subordinea Ministerului Educației specializată în evaluare educaţională, având ca atribuţii, printre altele, asigurarea coordonării ştiinţifice şi profesionale a sistemului de examene din învăţământul preuniversitar, inclusiv elaborarea probelor de examen, respectiv elaborarea de metodologii, proceduri şi regulamente pentru organizarea şi desfăşurarea examenelor şi evaluărilor în învăţământul preuniversitar.
O nouă zi de examen pentru absolvenții claselor a 12-a! Peste 130 de mii de candidați sunt așteptați să susțină proba obligatorie a profilului: matematică sau istorie, din cadrul examenului de Bacalaureat! Realitatea tristă, potrivit statisticilor, e că unii dintre ei vor deveni in doar cateva săptămâni șomeri: cu diplomă sau fără, în contestul în care în Rominia somajul în cazul rinerilor este de peste 20%.
Edu.ro Subiecte BAC 2017 Matematică şi Istorie. Perle la Română
,,Eul liric este trist şi pare să aibă boli nesfârşite." Asta a scris un tânăr care a susţinut proba scrisă la limba română la bacalaureat! Ca în fiecare an, perlele unora dintre candidaţi îi lasă cu gura căscată pe profesorii corectori. Dascălii au însă şi o explicaţie: subiectele sunt atât de învechite încât elevii le-au învăţat mecanic.
Eul liric din poezia lui Ion Vinea i-a pus în dificultate pe candidaţi. De exemplu, pentru unul dintre ei...
,,Eul liric aşteaptă răbdător, dar ea nu este nicăieri şi atunci el îi aude numai glasul, care îi închide pleoapele".
Un absolvent a identificat un alt rol!
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Iată ce subiecte au primit elevii la BAC 2017
,,Eul liric este trist şi pare să aibă boli nesfârşite căzând într-o noapte adâncă şi rece!"
Nici elevii de la profilul real nu s-au lăsat mai prejos! Iată ce spun aceştia despre eul liric în poezia „Alt cântec” de Adrian Maniu.
,,Eul liric este supărat că are aşa un suflet ca nufărul ce intră în ape şi nu mai iese. De departe, de aproape, totul s-a sfârşit şi nufărul a pierit!"
,,Poetul zice că sufletul său seamănă cu un nufăr pe ape, iar gândul lui pluteşte ca valu' şi apoi s-a sfârşit cu amândoi!"
Probabil din cauza emoţiilor pentru unul dintre candidaţi, cuvântul ,,semeni" este sinonim cu semne! Motiv pentru care
,,Poetul nu crede în semne, şi o aşteaptă pe ea, căci a făcut un leagăn de cuvinte ce se îngână cu destinul."
,,El s-a dus şi nu s-a mai întors, iar el visează cum îi spune o poveste, însă ea nu-l aude de unde o fi!"
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Profesorii de limba română susţin că astfel de erori sunt rezultatul unei programe învechite, care nu se pliază pe structura manualelor de la şcoală!
"Structura asta a subiectelor cred că are vreo 14 ani, copiii au învăţat structura pe dianafară numai că numai că nu ştiu ce să pună în itemii aceia, ceea ce ne arată că aceatsă structură este depăşită", spune Florina Rogalski, profesor de limba română
Miercuri, elevii vor susţine proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, iar vineri proba la alegere a profilului şi specializării!
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Poeziile la prima vedere pe care le-au avut de comentat la primul subiect la examenul de limba şi literatura română, i-au pus în încurcătură pe mulţi dintre absolvenţii claselor a XII-a!
,,Eul liric este trist şi pare să aibă boli nesfârşite căzând într-o noapte adâncă şi rece!"
,,Eul liric este supărat că are aşa un suflet ca nufărul ce intră în ape şi nu mai iese. De departe, de aproape, totul s-a sfârşit şi nufărul a pierit!"
,,Poetul zice că sufletul său seamănă cu un nufăr pe ape, iar gândul lui pluteşte ca valu' şi apoi s-a sfârşit cu amândoi!"
,,Poetul nu crede în semne, şi o aşteaptă pe ea, căci a făcut un leagăn de cuvinte ce se îngână cu destinul."
,,El s-a dus şi nu s-a mai întors, iar el visează cum îi spune o poveste, însă ea nu-l aude de unde o fi!"
Promovarea examenului de bacalaureat permite accesul în învăţământul superior, în conformitate cu condiţiile generale şi specifice stabilite în acest sens.
În urma promovării examenului de bacalaureat, absolventului i se eliberează diplomă de bacalaureat.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Elevii pot da gratuit BAC-ul doar de două ori
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat, fără taxă, de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe.
Pâna la începerea probelor de examen, comisiile de bacalaureat judetene/comisia unicipiului Bucuresti iau toate masurile, în colaborare cu autoritatile dministratiei publice locale, pentru asigurarea dotarii tuturor sălilor de examene cu sisteme de supraveghere audio-video.
Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile. La proba E)b) - Limba şi literatura maternă sunt aşteptaţi peste 6.300 de candidaţi care-şi vor redacta tezele într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, ucraineană, sârbă, slovacă, turcă, italiană şi croată.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.
În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, nu vor mai putea participa la probele următoare şi vor fi lipsiţi de posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. De asemenea, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. Reamintim faptul că pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;
obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.
Edu.ro Subiecte ISTORIE BAC 2017. În mod identic cu Evaluarea Națională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele. În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate „nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații.” Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații.