Jessica şi soţul său au descoperit, în ultima clipă, că nu mai pot ajunge la nuntă, pentru că părinţii tinerei, care ar fi trebuit să stea cu cei doi copii ai cuplului, nu au mai putut să îi ajute. Pentru că pe invitaţia de nuntă se specifica faptul că niciun invitat nu poate veni cu copiii, întreaga familie a rămas aasă.
La scurt timp după nunta la care nu au mai putut merge, soţii Baker au primit un plic în care au găsit...o factură. Factura era pentru cele două porţii de peşte de la nuntă -pe care cei doi nu le consumaseră pentru că nu ajunseseră- şi pentru alte taxe şi servicii, specificându-se că cei doi sunt datori pentru că nu au anunţat în timp util că nu mai pot veni la nuntă, scrie The Mirror.
Cei doi sunt datori mirilor pentru 61 de lire sterline, pe care nu intenţionează să le plătească. În acest caz părerile internauţilor sunt împărţite, pentru că mulţi spun că cei doi invitaţi ar fi trebuit, chiar şi în ultima clipă să anunţe că nu vor veni la nuntă, în timp ce alţii susţin că factura trimisă prin poştă este cel puţin bizară.