„Au fost finalizate lucrările de reparaţii la suprastructura căii pe firul II, între staţiile Leu şi Malu Mare, inclusiv pe liniile 1 şi 2 din staţia Leu, iar circulaţia feroviară se desfăşoară, începând cu ora 18:45, în condiţii normale de trafic, cu tracţiune electrică. Reamintim faptul că, firul I a fost redeschis circulaţiei în data de 19 ianuarie, odată cu finalizarea amplelor intervenţii desfăşurate de personalul de specialitate al SRCF Craiova, după deraierea din data de 16 ianuarie, a 9 vagoane şi răsturnarea altor 2, din compunerea unui tren privat de marfă”, anunţă, sâmbătă seară, oficialii CFR.
Potrivit acestora, pentru restabilirea traficului în condiţii normale şi pe firul II, au fost executate lucrări de refacere a suprastructurii căii care au constat în montarea şinei, a traverselor şi aparatelor de cale, precum şi înlocuirea stâlpului LC, pentru repunerea sub tensiune a firului de contact, şi aducerea liniei în parametrii normali.
În 16 ianuarie, 9 vagoane ale unui tren privat de marfă au deraiat, iar alte 2 s-au răsturnat, blocând complet traficul feroviar între Craiova şi Caracal. Evenimentul este investigat de către o comisie din cadrul AGIFER, autoritatea care va stabili cauzele producerii deraierii.