În prezent, dosarul pentru primirea alocației se depune la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială, iar nașterea copilului este declarată la primărie. Potrivit inițiativei legislative, Ministerul Muncii trebuie să reglementeze acordarea alocației pentru copii, în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Senatorii USR PLUS Ștefan Pălărie și Irineu Darău au depus o inițiativă legislativă prin care ar urma să se simplifice depunerea dosarului pentru alocația de stat pentru copii, astfel încât cererea să fie cuprinsă în procedura de declarare, de către părinte, a nașterii copilului.
„Există în Constituție și în lege, dreptul oricărui copil de a beneficia de alocație de stat pentru copii. Pentru asta, părintele/reprezentantul legal depune un alt dosar la o altă instituție, respectiv la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. Atât obligația de declarare a nașterii, cât și dreptul la alocație debutează simultan și se raportează la același moment: nașterea copilului. Inițiativa noastră legislativă unifică cele două dosare, mai exact, dosarul de declarare a nașterii să fie completat cu actele necesare obținerii alocației”, potrivit lui Ștefan Pălărie, citat într-un comunicat de presă.
„Este complet ineficient și incorect ca părintele/reprezentantul legal sa depună două dosare cu șină la 2 instituții diferite ale statului, deși ambele operațiuni privesc copilul și intervin în același moment. Practic, astăzi, sarcina părintelui/reprezentantului legal este mult îngreunată de birocrația depunerii a două dosare separate. De asemenea, funcționarii statului sunt încărcați cu două dosare care privesc același copil”, afirmă Irineu Darău.