Doar 2 la sută dintre cei peste 34.000 de români vindecați de COVID-19 au donat plasmă pentru cei bolnavi

coronavirus Foto: Pixabay.com
coronavirus Foto: Pixabay.com

Tratamentul cu plasmă poate salva viața pacienților cu forme grave de COVID-19, dar România are puțini donatori. Aproape 2 la sută dintre toți românii care s-au vindecat până acum de COVID-19 au donat plasmă pentru cei bolnavi! Un număr de 671 de români vindecați au donat plasmă pentru tratarea pacienților infectați, în primele 4 luni de la debutul colectării de plasmă convalescentă în România, arată datele Institutului Național de Hematologie Transfuzională, prezentate luni  de Ministerul Sănătății. Față de luna mai, când numărul donatorilor de plasmă după contractarea COVID-19 era de 80, numărul s-a mărit de opt ori.