Mai exact, Aristotel Căncescu este acuzat de trei fapte de luare de mită și de abuz în serviciu în formă continuată.
În același dosar procurorii l-au trimis în judecată, sub control judiciar, și pe Claudiu Coman, la data faptelor consilier județean și vicepreședinte al filialei județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu în formă continuată și folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
De asemenea, au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:
Cristian Emil Cirică, la data faptei director al Direcției investiții, urbanism și amenajarea teritoriului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
Radu Petru Ispaș, la data faptei administrator public al județului Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
Aurelia Popescu, la data faptei director economic executiv în cadrul Consiliului Județean Brașov, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
Răzvan Iosif, , la data faptei administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Astfel, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În contextul campaniei electorale din anul 2012, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al filialei județene a unui partid politic, a pretins de la trei persoane bani și alte foloase, constând în suma totală de 105.000 lei și angajarea unor anumite persoane în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă Brașov, pentru ca în schimb să îi pună pe cei trei pe poziții sigur eligibile pe lista de candidați pentru Consiliul Județean Brașov.
Una dintre cele trei persoane este și inculpatul Coman Claudiu care, la acea vreme, era șef de campanie electorală și consilier județean. În această calitate, inculpatul Coman Claudiu a primit de la unul dintre viitorii candidați la funcția de consilier județean, în biroul său din cadrul CJ Brașov, suma de 50.000 lei. Banii respectivi au fost predați casieriei partidului, fără documente, fiind utilizați pentru materiale electorale, consecința fiind alegerea celor trei persoane în funcția de consilier județean.
După alegerea persoanelor respective în funcția de consilier, în perioada 2013-2014, au fost angajate în cadrul Agenției Județene de Dezvoltare Durabilă Brașov un număr de 22 persoane cărora li s-a plătit salariu pentru program normal de muncă deși, în realitate, au lucrat în tot sau în parte pentru trustul de presă controlat de inculpatul Căncescu Aristotel Adrian.
2. În aceleași circumstanțe, în perioada 2012-2013, inculpatul Căncescu Aristotel Adrian, în calitate de președinte al Consiliului Județean Brașov, cu încălcarea prevederilor legale și la cererea inculpatului Coman Claudiu, a dat dispoziții pentru întocmirea formală a cinci referate pe care ulterior le-a aprobat, prin intermediul cărora inculpatul a justificat trei dispoziții pe care le-a dat ulterior și inițierea și adoptarea unor hotărâri pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al consiliului.
Referatele respective au fost semnate în prealabil și de inculpații Cirică Cristian Emil, Popescu Aurelia și Ispas Radu Petru.
Prin aceste demersuri, sub pretextul achiziției de softuri educaționale/servicii, a fost aprobată suma de 595.000 lei.
În continuare, având acceptul și promisiunea președintelui Consiliului Județean Brașov că va aloca banii respectivi, dar și pentru a realiza o aparență de legalitate, inculpatul Coman Claudiu și-a folosit influența ce decurgea din calitățile menționate mai sus și a cerut unui număr de 13 primari din județ (de aceeași orientare politică) să formuleze cereri prin care să solicite alocarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru achiziția de softuri educaționale, lucru pe care aceștia din urmă l-au și făcut.
După formularea acestor cereri, între societatea administrată în fapt de inculpatul Iosif Razvan și primăriile respective sau direct cu școlile din aceste localități, au fost încheiate contracte pentru furnizarea de cursuri, în speță tutoriale Windows, Word, Excel, Power Point, navigare internet, sub forma unor pachete cu CD-uri, a căror valoare a totalizat suma de 595.000 lei.
În unele cazuri au fost încheiate contracte fără ca unitățile de învățământ sau primările să dețină calculatoare și, în plus, softurile vândute nu erau licențiate sau avizate de Ministerul Educației ca fiind corespunzătoare programei de învățământ pentru ciclul gimnazial.
Ulterior, societatea furnizoare a softurilor, după scăderea cheltuielilor făcute (aproximativ 10.000 lei pentru fiecare contract, plus diverse comisioane) a retras restul de bani în numerar sau prin alte firme, remițându-i în parte lui Coman Claudiu, pe măsura achitării obligațiilor contractuale de către primării.
Consiliul Județean Brașov a comunicat faptul că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 675.000 lei reprezentând prejudiciu produs bugetului local al județului ca urmare a alocării unor sume din fondul de rezervă bugetară.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Căncescu Aristotel Adrian, Coman Claudiu, Popescu Aurelia, Ispas Radu și Cirica Cristian Emil.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
DNA informează că Aristotel Căncescu a mai fost trimis în judecată în alte două cauze pentru infracțiuni similare.