Directorul Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, Mihaela Ela Udrea, a fost trimisă în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul în care este acuzată că a primit mită bani şi produse cosmetice de la mai multe persoane, chiar în biroul său din minister, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice, potrivit Mediafax.
Potrivit rechizitoriului, Udrea ar fi luat mită şi de la Liliana Valentina Sgîrcitu, administratorul firmei Ahmeya Pharm, reţinută, marţi, de DIICOT în dosarul privind decontarea reţetelor false de medicamente pentru boli incurabile
"La data de 06 august 2015, în timp ce se afla în biroul său din cadrul Ministerului Sănătăţii (Mihaela Udrea -n.r.), a primit un plic cu bani (conţinând suma de 1.000 de lei) de la Sgîrcitu Liliana Valentina, iar în data de 27 august 2015 a primit un al doilea plic cu bani (conţinând suma de 2.000 de lei) de la aceeaşi persoană, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, legate de avizarea de puncte de lucru farmaceutice", se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
"Am rugat-o pe doamna Udrea să urgenteze obţinerea autorizaţiilor noi, având în vedere importanţa acestora pentru desfăşurarea activităţii şi asigurarea continuităţii la cele trei puncte de lucru.(…) Astăzi, 27 august 2015, în jurul orelor 15.00, m-am prezentat la biroul doamnei Udrea, pe care o anunţasem că vin, în prealabil. Cu această ocazie, i-am dat un plic conţinând suma de 2.000 de lei. I-am lăsat plicul pe birou, introdus într-o pungă de plastic, chiar înainte de a pleca de la ea", a declarat Liliana Sgîrcitu, în faţa procurorilor anticorupţie.
Conform rechizitoriului, anchetatorii au percheziţionat biroul Mihaelei Ela Udrea, pe 27 august, găsind în geanta acesteia plicul inscripţionat Ahmeya, în care se aflau cei 2.000 de lei. În faţa procurorilor, directoarea a susţinut că plicul a fost primit de la Liliana Valentina Sgîrcitu pentru a cumpăra medicamente pentru mama acesteia, care suferea de o boală incurabilă
"Această apărare este contrazisă atât de declaraţiile inculpatei Sgîrcitu Liliana Valentina, cât şi de înregistrările ambientale şi de convorbirile telefonice purtate între cele două din care rezultă interesul lui Sgîrcitu Liliana Valentina ca Udrea Mihaela Ela să îi urgenteze obţinerea autorizaţiilor de funcţionare solicitate, precum şi absenţa oricăror referiri la necesitatea ca Udrea să achiziţioneze vreun medicament pentru mama lui Sgîrcitu Liliana Valentina", arată procurorii în rechizitoriu.
Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Mihaela Ela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe care o acuză de şase fapte de luare de mită, din care două în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 16 aprilie - 27 august 2015, Mihaela Ela Udrea a primit, în biroul său din Ministerul Sănătăţii, sume totalizând 7.500 de lei şi 500 de euro, precum şi produse cosmetice, de la şase persoane, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice.
Mihaela Udrea a fost prinsă în flagrant, în 27 august, când procurorii anticorupţie au găsit asupra acesteia suma de 2.000 de lei şi în biroul ei de la Ministerul Sănătăţii alţi 4.265 de lei, precum şi mai multe produse cosmetice.
Procurorii au pus sechestru asigurător pe toate sumele care ar fi fost primite ca mită de Mihaela Udrea.
Dosarul a fost trimis la Tribunalul Bucureşti, procurorii cerând instanţei să menţină şi în timpul judecării cauzei măsurile preventive şi asigurătorii.
Mihaela Ela Udrea este în arestat preventiv din 28 august, când Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor DNA şi a emis pe numele acesteia un mandat pentru o perioadă de 30 de zile.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, declara atunci că Mihaela Udrea lucrează în MS din 2008, iar în august a câştigat concursul pentru postul de director al Direcţiei Farmaceutice, în care era interimar din 2009.
Liliana Valentina Sgîrcitu, administratorul firmei Ahmeya Pharm, este reţinută într-un alt dosar, fiind acuzată că a coordonat o grupare suspectată că elibera şi deconta reţete falsificate de medicamente pentru boli incurabile. Procurorii DIICOT au mai reţinut în acest caz alte 12 persoane. Conform anchetatorilor, gruparea era formată din 25 de membri - reprezentanţi şi angajaţi ai farmaciilor care activează sub sigla SC Ahmeya Pharm SRL şi medici de familie sau medici specialişti din Brăila şi Constanţa.
În acest dosar anchetatorii au făcut, luni, percheziţii la locuinţele suspecţilor.