La fiecare gustare dintre mese poţi consuma fructe fără să ţii cont de zi, dar să ai grijă să le consumi cu mai mult de o oră înainte de masă.
Ziua 1, ziua proteinelor
În această zi din dieta Rina vei consuma alimente proteice precum carne sau produse lactate, legume şi o singură felie de pâine integrală.
La masa de prânz poţi alege din orice tip de carne însă aceasta trebuie să fie neapărat fiartă sau friptă pe grătar, niciodată prăjită. În cazul în care vrei să consumi şi altceva, poţi înlocui carnea cu trei ouă fierte, brânzeturi sau cu peşte, la care adaugi o felie de pâine integrală. În cazul în care simţi că nu te-ai săturat, poţi adăuga o salată sau o supă simplă. La masa de seară poţi consuma aceleași alimente ca la masa de prânz, dar să excluzi pâinea şi supa.
Pe lângă aceste alimente permise, se mai pot consuma şi salate cu o singură lingură de ulei de măsline sau de cocos. Cina va trebui să fie jumătate din masa de prânz, iar pentru gătit se vor putea folosi ierburi aromatice precum busuioc, oregano, pătrunjel, mărar, sare şi piper, dar niciodată condimente din comerț.
Ziua 2, ziua amidonului
Ziua amidonului din dieta Rina este dedicată carbohidraților precum cerealele şi rădăcinoasele. Alimentele recomandate sunt: cartofii, mazărea, fasolea, lintea, năutul şi soia. Gătește alimentele fără ulei şi combina-le cu sosuri naturale.
Masa de prânz poate fi compusă din unul dintre aceste alimente plus o felie de pâine integrală. Cina este compusă din aceleași alimente, dar în cantităţi mai mici şi fără pâine.
Ziua 3, ziua carbohidraților
Fructele nu vor lipsi de la micul dejun, iar în continuare, pentru prânz şi cină, putem pregăti diferite preparate care sunt interzise cu desăvârșire în majoritatea dietelor. Chiar dacă avem poftă de paste sau de pizza, putem să ne facem poftele, pentru că dieta Rina permite acest lucru. Chiar dacă pare uimitor, în această zi vom avea voi să consumăm diferite produse de patiserie sau chiar ciocolată cu cel puţin 75% cacao. Important este ca pastele şi pizza să fie gătite cu legume şi nu cu lactate sau carne.
Oricât de incredibil ar părea, în această zi ai voie să mănânci ciocolată neagră, produse de patiserie, îngheţată, prăjituri sau dulciuri. Dulciurile, în special ciocolata neagră, ajută la îmbunătăţirea funcționării inimii, iar în cazul unui consum moderat, ajută chiar şi la eliminarea colesterolului.
La masa de prânz poţi consuma alimente precum pizza, paste cu diverse sosuri ketchup, bulion sau roşii, cereale sau legume. Cina poate fi compusă dintr-o felie de tort, cozonac sau trei cupe de îngheţată cu o bucățică de ciocolată neagră.
Ziua 4, ziua vitaminelor
Ultima zi din acest ciclu va ajuta organismul să se simtă plin de energie datorită aportului considerabil de vitamine, minerale şi substanţe nutritive pe care îl vom aduce consumând fructe şi legume. Acestea pot fi servite în diferite combinații sau separat, în orice cantitate ne dorim.
În această zi din dieta Rina poţi consuma orice tip de fructe sau legume, în orice formă, uscate sau proaspete, ori nuci şi seminţe. Dacă nu îţi place să mănânci legumele şi fructele, le poți transforma în sucuri naturale în care poţi adăuga 25 g de nuci.