Principalii beneficiari sunt oameni de afaceri apropiaţi de vicepremierul Liviu Dragnea şi de fostul senator PSD Cătălin Voicu.
În total, sunt şapte firme care au beneficiat de contracte grase cu statul. Acestea au fost încheiate în lunile noiembrie şi decembrie în regim de urgenţă, pe motiv că urmează viscol.
Contractele au fost atribuite ori direct, ori prin anunţ de participare, însă la selecţie s-au prezentat doar firmele invitate de stat.
Valoarea totală a acestor contracte este de peste 100 de milioane de euro.
Numai pentru autostrada A2 se plătesc peste 9 milioane de euro şi este blocată de două zile.