Psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept „antrenorul minţii“, dezvăluie care sunt cele şase motive pentru care duşurile reci zilnice au un impact pozitiv asupra sănătăţii.
Pentru majoritatea oamenilor, doar gândul de a face duşuri reci îi face să tremure. Cu toate acestea, potrivit psihologului Alexandru Pleşea, pentru unii dintre noi duşurile reci nu sunt chiar atât de rele. De fapt, am ajuns să ne bucurăm şi chiar să le asteptăm cu nerăbdare.
Specialistul crede că sunt cel puţin şase motive pentru care duşurile reci ar trebui să intre în rutina zilnică:
1. Reduc inflamaţiile
Terapia cu duşuri reci funcţionează prin redirecţionarea sângelui de la zonele periferice spre vasele de sânge profunde, limitând inflamaţia şi îmbunătăţind circulaţia sângelui.
2. Stare de alertă
Duşurile reci te obligă să respiri adânc, iar efectul este că ridici nivelul oxigenului, iar creierul tău se trezeşte. Simultan corpul tău împinge sângele spre organe, rezultând într-o circulaţie mai bună care echivalează cu efectul obţinut atunci când faci exerciţii moderate. Dacă ai sărit vreodată într-un lac îngheţat, ştii că nu ieşi adormit dintr-o astfel de experienţă.
3. Arderea grăsimilor
Duşurile reci cresc rata metabolismului, care în timp are un efect benefic în capacităţile de ardere a grăsimilor. Ele stimulează producerea grăsimilor maronii sănătoase, diferite de grăsimile albe. Duşurile reci sunt asociate cu o talie mai subţire şi moderează zahărul din sânge.
4. Imunitate de fier
Există multe dovezi că expunerea repetată la rece ridică imunitatea. A fost legată de numărul ridicat de celule albe şi de actvitatea limfocitelor cytotoxic T. Un alt studiu a vizat înotătorii care au fost expuşi la rece în mod repetat, iar corpurile lor s-au adaptat la stresul oxidant. Rezultatul numit de oamenii de stiintă „întărire“ este răspunsul în urma expunerii la presiunile naturale care face ca sistemul nervos să aibă o mai mare toleranţă la stres şi la boli.
5. Stare de spirit îmbunătăţită
Există dovezi de primă mână care susţin teoria că duşurile reci îmbunătăţesc starea de spirit. De asemenea, există probe care sugerează că un duş rece – datorită densitătii ridicate ale receptorilor de rece de pe pielea noastră – trimite un val de impulsuri electrice către creier, dând astfel un efect anti-depresiv.
6. O voinţă mai puternică
Acesta este punctul cu cel mai mare impact dintre cele menţionate. Am auzit poate că voinţa este ca un muşchi, cu cât exersăm mai mult, va deveni mai puternică şi avem o cantitate mică pe care o putem folosi în fiecare zi până se epuizează.
Este adevărat şi ca să ne întărim voinţa, un duş rece dimineaţa poate avea acelaşi efect ca 100 de flotări. Este greu la început, dar vom ajunge să aşteptăm cu entuziasm această rutină, iar când vom privi în urmă peste şase luni sau un an, vom realiza că am devenit un om nou.
În cele din urmă, duşul rece este o atitudine nouă pentru sănătate pe care corpul o foloseşte pentru longevitate. Memoria vie, procesele şi funcţiile interne, vindecarea proprie, recuperarea vitalităţii sunt, cu adevărat, menţinute şi ajutate prin voinţa celui care face câte un scurt duş rece pe zi.