Este ca o coală albă de hârtie pe care părinţii scriu o poveste! Multe femei care nu au simţit o formă de împlinire până la apariţia micii minuni consideră că micuţul este ambulanţa vieţii lor şi neglijează un aspect: o mamă-cloşcă ajunge, de cele mai multe ori, în situaţia de a i se reproşa excesul de protecţie.
Creierul structurează comportamentul pe bază de învăţare, prin urmare un bebeluş cocoloşit va înţelege că aceasta este singura lume posibilă şi, mai ales, normală. Afecţiunea este esenţială pentru comportamentul ulterior al adultului, însă mica fiinţă trebuie obişnuită treptat să discearnă. Intelectul unui copil cunoaşte o transformare spectaculoasă abia după 3 ani, însă până la un an, discernământul are legătură cu reflexele şi mediul.
Până la două luni bebeluşul apucă şi suge, în următoarele două luni apare strângerea şi întinderea degetelor, o acţiune-stereotip, iar pe urmă, până în jur de 7, 8 luni, copilaşul încearcă să atingă obiectele suspendate.
Către un an percepe obiectele din cameră şi funcţionalitatea lor, iar după 12 luni apar primele decizii: dacă aruncă o jucărie sau nu, dacă se strâmbă sau nu, dacă îşi imită părinţii sau pisica. Însă dacă toate deciziile pe care le învaţă bebeluşul trec prin filtrul mamei, sau dacă nici nu apucă să opteze, deoarece este ţinut mereu ori în braţe, ori în pat, ori de mână, i se sădeşte în minte o limitare a libertăţii.
Cum vorbim de comportament învăţat, bebe va crede că are nevoie de aprobare, că nu este apt să judece. Se instituie, aşadar, o dependenţă pe care o va resimţi din plin când va trebuie să-şi ia singur deciziile. Gândiţi-vă la un aspect: orice femeie poate avea nevoie la un moment dat de un moment de respiro şi foarte probabil va ajunge să remarce că micuţul stă agăţat numai de ea.
Iar când va încerca să-i ofere independenţă va fi târziu: copilul va plânge şi nu va pricepe de ce este abandonat. Ştiţi cum puteţi ieşi din cest cerc vicios? Simplu: nu intraţi în el!
