Printre factorii care pot să cauzeze durerile de stomac se numără fumatul, consumul de cafea şi alcool în exces, alegerile alimentare proaste care includ prăjeli, alimente foarte grase sau care cresc aciditatea din stomac şi sunt foarte greu de digerat. De asemenea, stresul poate să fie un alt factor declanşator al durerilor de stomac.
Conform eva.ro, un alt factor care poate declanșa afecțiunile stomacale precum gastrita sau ulcerul, este o bacterie numită Helicobacter Pylori (HP). Aşadar este recomandat să consulţi un medic gastroenterolog în cazul în care te doare frecvent stomacul, iar durerile se accentuează în timp.
Dacă ai dureri de stomac trebuie să eviţi alcoolul, apele carbogazoase, cafeaua, prăjelile, ouăle fierte tare, pâinea neagră, alimente acide precum roşiile, citricele, castraveţii dar și condimentele precum muștar, piper, boia, ardei iute, hrean, scorțișoară.
Pentru a ameliora durerile de stomac poți să-ți faci un ceai de ghimbir, mentă sau mușețel alături de o felie de pâine prăjită.
Nu consuma alcool, lapte, mâncare grasă, sucuri carbogazoase şi nu fuma atunci când ai dureri de stomac, deoarece vei înrăutăţi situaţia.
Poți Iua un cărbune medicinal care absoarbe acidul din stomac. Pune o lingură de praf de cărbune medicinal într-un pahar cu apă.