Cum arăta metroul bucureștean acum 35 de ani. Imagini de la inaugurarea metroului bucureștean

Cum arăta metroul bucureștean acum 35 de ani. Imagini de la inaugurarea metroului bucureștean.
Pentru satisfacerea cererii de transport în comun în municipiul București, încă din anul 1970 s-au prevăzut trasee majore de suprafață care să preia fluxurile de călători, însă acestea nu ofereau soluții corespunzătoare și condiții prevăzute de confort. Ca urmare, s-a impus introducerea sistemului de transport cu metroul, soluție optimă atât pentru descongestionarea traficului de suprafață, cât și pentru transportul călătorilor în condiții de confort, siguranță și rapiditate sporită. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972-1975, au început simultan proiectarea și construcția metroului.

La 15 februarie 1972, se hotărăște instituirea unei comisii care să elaboreze propuneri concrete privind realizarea metroului. Doi ani mai târziu, la 25 noiembrie 1974, se hotărăște declanșarea lucrărilor premergătoare: studii, analize, proiecte. În februarie 1975 se înființează Întreprinderea Metroul București care avea rolul de constructor al întregii rețele de transport. După această dată începe construirea tunelurilor și proiectarea trenurilor.

"Primul țăruș" al șantierului a fost ''bătut'' la 20 septembrie 1975. După acest eveniment aveau să treacă ceva mai mult de patru ani de șantier și Bucureștiul intra în categoria primelor, la vremea aceea, circa 60 de metrouri din lume, în 1974 Praga devenind al 50-lea oraș cu metrou în funcțiune.

Ritmul de construcție în această primă etapă a fost de 2 km pe an, ceea ce în mod absolut nu înseamnă prea mult, dar față de o lucrare în premieră pe țară, constituia un ritm bun. În scurt timp, ritmul de construcție avea să se dubleze, păstrându-se același până la încheierea lucrărilor și la ultima magistrală. În continuare, metroul s-a realizat într-un ritm de 4 km pe an, mult mai bun decât media înregistrată pe glob.
Execuția stațiilor de metrou în incintă având pereți mulați cu capac se bazează pe ideea utilizării, pe perioada execuției, a planșeului de acoperiș al stației, ca element de sprijinire a incintei de pereți mulați. În această idee, acoperișul stației se pretoarnă, înainte de realizarea celorlalte elemente de structură, rezemându-se pe pământ, pe capetele pereților mulați și pe stâlpii metalici lansați în tranșee forate la adâncime.

Construirea de tuneluri în subteran, cu ajutorul scutului, i-a preocupat pe proiectanți din primele zile ale existenței Întreprinderii Metroul București. Această soluție nu se putea definitiva până nu se creau toate elementele ei componente: utilajul de avans și montaj al bolțarilor prefabricați — scutul — producția de bolțari ș.a.m.d.

Trebuia optat pentru un tip de scut care se putea produce repede în țară și să fie în măsură să țină frontul stratificației, care urma să fie străbătută, fiind în bună parte nisipoasă, iar instalațiile edilitare subtraversate, multe din ele, erau sensibile la tasări. S-a ales tipul de scut semisecurizat, cu front deschis, dar tracționat cu sutare și orizontale care rup taluzul de cădere a nisipului.

Scuturile pentru tunelurile de metrou au fost proiectate de IPCF pe baza temei elaborate de Întreprinderea Metroul București și au fost executate la Întreprinderea 23 August București.

În anul 1977, a fost înființată Întreprinderea de Exploatare a Metroului București (IEMB) în subordinea Ministerului Transporturilor — Departamentul Căilor Ferate, iar la 16 noiembrie 1979 a fost pus în funcțiune primul tronson de metrou.

Prin HG nr. 686/1991 IEMB se transformă în Întreprinderea de Exploatare a Metroului București METROREX, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, având ca obiect de activitate principal ''transportul de persoane cu metroul pe rețeaua de căi ferate subterane și supraterane, în condiții de siguranță a circulației, pentru satisfacerea interesului public, social și de apărare civilă''. Totodată, prin HG nr. 266/1993 s-a recunoscut ''caracterul de monopol natural și strategic'' al metroului.

În baza hotărârii nr. 482/24.06.1999, publicată în Monitorul Oficial 293/1999, se schimbă denumirea societății în Societatea Comercială de Transport cu Metroul București — METROREX S.A. Exploatarea, întreținerea curentă și reparațiile infrastructurii și materialului rulant se efectuează de regulă cu personal angajat al societății, distribuit în subunități de bază, după cum urmează: electroenergetică, electromecanică, semnalizare bloc comandă, automatizări și telecomunicații, linii-tunele, administrare stații, comercial, depouri și uzina de reparații.

Sistemul de transport cu metroul este monitorizat și coordonat permanent de un dispecerat central, care subordonează la rândul lui alte cinci dispecerate de ramură. Metroul bucureștean are deja o configurație impunătoare care-l așează printre cele mai moderne și mai eficiente mijloace de transport urban. Construcția lui continuă și însuși acest fapt confirmă încă o dată că Bucureștiul simte o nevoie acută de metrou.

La data de 19 noiembrie 1979, primul tronson al magistralei I, în lungime de 8,1 km cu șase stații, pe distanța Semănătoarea — Timpuri Noi, era dat în exploatare în beneficiul călătorilor. Cele șase stații sunt: Semănătoarea, Grozăvești, Eroilor, Izvor, Piața Unirii, Timpuri Noi. Până la 19 decembrie 1979, când s-a tăiat oficial panglica de începere a exploatării metroului, garniturile au funcționat cu călători, fiind singurul metrou care, în perioada de probe, a funcționat astfel.


În decembrie 1984, se dă în exploatare porțiunea dintre Semănătoarea și Crângași (o stație). Cu această ocazie, se face legătura între cartierul Giulești — centrul Bucureștiului — Platforma industrială 23 August — Platforma industrială Militari (Industriilor). În tot acest timp, se lucra intens și la construirea magistralei II, magistrală care urma să lege partea de nord a Bucureștiului cu partea de sud.

În ianuarie 1986, se dă în exploatare tronsonul I din magistrala II, compus din 8 stații: Piața Unirii II, Tineretului, Pieptănari, Constantin Brâncoveanu, Piața Sudului, Apărătorii Patriei, IMGB ("Dimitrie Leonida"), Depoul IMGB ("Berceni"). Cu această ocazie, se unește a treia mare zonă industrială, IMGB, cu centrul capitalei.


În octombrie 1987, se dă în exploatare tronsonul II (Piața Unirii II — Pipera) din magistrala II, compus din șase stații: Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera. Acest tronson trebuia dat în exploatare cu călători cu câteva luni mai devreme, dar au existat întârzieri față de planificări. În decembrie 1987, se dă în exploatare încă o stație după stația Crângași și anume Gara de Nord, efectuându-se astfel legarea zonelor industriale cu Gara CFR.

În luna august 1989, se dă în folosință magistrala III, care face legătura între stația Gara de Nord și stația Dristor 2 având șase stații: Piața Victoriei 1, Ștefan cel Mare, Obor, Piața Iancului, Piața Muncii, Dristor 2. Cu această ocazie, se închide inelul de metrou care încorporează centrul capitalei.