"Ieri (duminică - n.r.) s-au mai prezentat două cazuri - o piodermită, internată în Secţia de pediatrie, şi un caz de celulită, internat în Secţia de chirurgie. Total internaţi - 15, din care 11 confirmaţi şi patru culturi în lucru. Total cazuri confirmate până acum - 20", precizează informarea Spitalului "Grigore Alexandrescu", citată de Agerpres.
15 bebeluşi care au fost născuţi la Maternitatea "Panait Sârbu" se află internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", dintre aceştia 11 având stafilococ auriu meticilino rezistent, iar pentru alţi patru probele sunt în lucru.