"Seara trecută (miercuri seară - n.r.), în jurul orei 19.30, colegii noștri, Cătălin și Mihai, au fost solicitați să intervină în urma unui apel prin care se anunța dispariția unui copil minor.
Florin, un băiat de 8 ani, plecase de acasă după ce, din întâmplare, spărsese un televizor. Era speriat și de teamă că ar putea fi pedepsit pentru asta, fugise de acasă. Mai bine de 3 ore a fost căutat de părinți, fără ca aceștia să-l găsească.
Ajunși la casa lui Florin, colegii noștri l-au întrebat pe fratele mai mare al baiatului care sunt locurile în care copilul se joacă de obicei. Printre multe zone în care fusese deja căutat, le-a arătat și o fabrică dezafectată, din apropierea casei.
Era deja întuneric. Încercau să își facă loc, luminând cu lanternele locul plin de mărăciniș. În tot acest timp îl strigau pe Florin, fără să primească răspuns. Ajunși înăuntrul fabricii dezafectate, Cătălin și Mihai l-au văzut pe Florin într-un colț al încăperii. Era speriat. Purta un hanorac și era încălțat cu papuci. Era timid și nu voia să coopereze cu jandarmii. A făcut un pas spre colegii noștri atunci când Cătălin i-a povestit că are și el acasă o fetiță de vârsta lui și, mai ales, când a auzit că mama lui este îngrijorată.
Cătălin și Mihai au reușit să îl aducă acasă, în siguranță, pe Florin, unde au discutat cu părinții acestuia și i-au sfătuit să aibă răbdare cu el și să discute împreună despre această întâmplare", informează Gruparea de Jandarmi Mobila "Frații Buzești" Craiova, într-o postare pe Facebook.