În judeţul Buzău sunt 25 de piscine şi ştranduri, dintre care două au rămas închise anul acesta. La cele 23 funcţionale, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Buzău au efectuat în ultima perioadă 14 controale, analizele de laborator indicând că nouă bazine au apă cu germeni care pot provoca probleme de sănătate celor care se fac baie în ele, a declarat medicul Venera Acsinte, şef Serviciu Control în DSP Buzău.
Administratorul unei piscine a fost amendat cu 3.000 de lei, în timp ce proprietarii celorlalte bazine găsite în neregulă au primit avertismente şi termene pentru rezolvarea problemelor, conform news.ro.
Medicii DSP Buzău atrag atenţia că proprietarii de piscine şi bazine trebuie să se preocupe de calitatea apei din spaţiile pe care le deţin şi să preleveze periodic probe pe care să le ducă spre a fi analizate în laboratoare acreditate.
Pe de altă parte, doctorii atrag atenţia că şi populaţia trebuie să ţină cont de regulile de igienă, înotătorii să facă duş înainte de a merge la piscină, iar mamele să îmbrace copiii adecvat pentru ca micuţii să nu contamineze apa dar şi pentru a evita îmbolnăvirea acestora.
Conform Venerei Acsinte, au fost cazuri în care în urma analizelor de laborator s-a constatat că apa conţine urină.
Potrivit sursei citate, controalele la piscine vor continua pe toată perioada sezonului cald, verificări urmând să fie făcute inclusiv acolo unde inspectorii DSP au fost deja în controale şi au dispus măsuri.
Dacă neregulile vor fi grave sau dacă patronii piscinelor nu vor ţine cont de recomandări şi nu vor remedia neregulile, oficialii DSP Buzău spun că se poate dispune inclusiv închiderea spaţiilor.