Variațiile de preț practicate de Hidroelectrica au alertat instituția care monitorizează piața concurențială și au dus la investigația împotriva celei mai mari companii de stat din România.
"Consiliul Concurenţei are suspiciunea că Hidroelectrica SA, prin comportamentul său de ofertare, a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal pe Piaţa pentru Ziua Următoare), în scopul realizării unor oferte cu prețuri mai ridicate pe Piaţa de Echilibrare (PE).
Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piață spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Prețul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preț de referință în domeniul energiei electrice", arată Consiliul Concurenței.
Nu se precizează în comunicatul Concurenței în ce perioadă a fost sesizat comportamentul suspect al companiei de stat. Hidroelectrica, , cel mai mare producător de energie electrică din România, a înregistrat un profit record de 962 de milioane de lei, în primul semestru al anului 2018, cu 34% mai mult decât cel înregistrat în aceeași perioadă din 2017. Este cel mai mare profit din istoria companiei pe o perioadă de șase luni.
Ploile au făcut din Hidroelectrica cea mai bună "vacă de muls" a Guvernului
"Piaţa de echilibrare (PE) este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a SEN.
Piaţa de echilibrare satisface în principal nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe piaţa de echilibrare Operatorul de Transport şi Sistem cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile.
Preţul pe piaţa de echilibrare este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU.
Analiza comportamentului producătorului de energie electrică Hidroelectrica SA se realizează în strânsă colaborare cu ANRE şi a avut drept punct de pornire variaţiile semnificative de preţ.
În cadrul investigaţiei s-au efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor Hidroelectrica SA şi CNTEE Transelectrica SA, iar documentele ridicate se află în analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice.
CNTEE Transelectrica SA nu este parte vizată de investigaţie, inspecţia la sediul companiei realizându-se întrucât autoritatea de concurenţă a considerat că pot fi găsite date şi infornaţii relevante pentru analiza efectuatată, dată fiind calitatea sa de administrator al pieţelor de servicii de echilibrare.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor", mai arată instituţia în comunicatul menționat.