Specialiştii în drepturile copilului au arătat, vineri, la dezbaterea pe tema "Cum protejăm copiii din instituţiile de protecţie a copilului?", că violenţa există în foarte multe forme, chiar dacă oamenii o percep doar atunci când e vorba de situaţii foarte grave, scrie Mediafax.ro.
Preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), Ionuţ Jugureanu, a precizat că, dincolo de toate statisticile, există persoane care abuzează în toate sistemele şi în toate ţările, însă "tratamentul" aplicat în situaţiile de abuz diferă.
Pe de altă parte, el a arătat că, în România, există o tendinţă de muşamalizare a acestor situaţii sau de minimizare a lor.
Izabela Popa, consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, a precizat că un ultim studiu făcut în domeniu a arătat că violenţa asupra copilului a scăzut în perioada 2001-2013, acest lucru datorându-se şi intrării în vigoare a Legii 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, care interzice utilizarea bătăii.
De asemenea, ea a arătat că o singură autoritate nu poate gestiona toate lucrurile de care este nevoie pentru toate formele de violenţă, amintind că fenomenul este prezent acasă, la şcoală şi în orice alt mediu, fiind astfel nevoie de implicarea mai multor ministere (Educaţie, Sănătate, Justiţie, Afaceri Externe), dar şi a societăţii civile.