Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat miercuri la finalul unei ședințe a partidului că PNL își menține propunerea de creștere a pensiilor cu 15%, iar coaliția va discuta două propuneri concrete pentru a ajunge la această majorare.
„Prima propunere vizează o creștere a bugetului alocat pensiilor, urmând ca gradual, pe anumite praguri de pensii, să se realizeze creșterea pensiilor prin anumite beneficii suplimentare. A doua vizează o creștere universală a tuturor pensiilor cu 15%. Cele două vor fi discutate în coaliție cel mai probabil săptămâna viitoare”, a precizat Ionuț Stroe.
Ionuț Stroe a afirmat că PNL vrea și acordarea de ajutoare de câte 700 de lei pentru încălzire.
„Se va aproba un program prin fondul de coeziune pentru ajutoare pe energie în cuantum de 700 de lei pentru sezonul rece. Suma va fi alocată pentru anul în curs spre final de ianuarie, iar pentru 2023 cei 700 de lei vor fi alocați în septembrie. Propunerea e ca plafonul de vârstă pentru primirea ajutoarelor să scadă la 60 de ani, și să primească toți cei care venituri până în 2.000 de lei. Această măsură vizează circa 4 milioane de beneficiari”, a mai declarat Stroe.