Adeseori, aceste informații sunt critice la adresa autorităților sau aduc dezvăluiri din interior. Pot fi anchete referitoare la oamenii care conduc din umbră sau conexiunile ilegale din vârful piramidei de conducere.
Dacă ai urmărit serialul Cernobîl, de pe HBO, ai văzut, probabil, cum erau ținute sub preș informațiile care puneau în pericol cetățenii. Nimeni nu voia să spună ce se întâmplă acolo pentru că...nimeni nu voia să-și piardă funcția.
Dar cum ar fi fost ca dezastrul să fie dezvăluit imediat, grație imaginilor distribuite pe Facebook și a părerilor avizate postate imediat în mediul online? Cine ar fi făcut acest lucru ar fi fost un disident digital.
Apariția internetului și răspândirea rețelelor în aproape toată lumea a aprins speranța că nimeni nu va mai putea cenzura opiniile activiștilor din diverse domenii. Însă pe măsură ce comunicarea online a prins teren, au început să se adapteze și guvernele.
Guvernul chinez este, de departe, unul dintre cele mai restrictive pe care internetul, l-a cunoscut. China alocă, anual, 180 de miliarde de dolari pe programe de supraveghere, securitate, mecanisme de cenzură.
Beijingul e un "Big Brother" care știe tot ce mișcă și nu a scăpat din vedere internetul. Este una dintre țările în care disidenții digitali au dispărut din peisaj la fel de repede cum au apărut, mulțumită faptului că guvernul de la Beijing a reușit să creeze un Mare Zid al cenzurii. Care funcționează extrem de bine.
Cert este că disidenții digitali sunt extrem de utili în lumea în care trăim. Dar nu trebuie să uităm că ei sunt utili atâta vreme cât stau în tabăra "celor buni", în tabăra dreptății. Dacă nu, nu sunt nimic mai mult decât o altă unealtă a dezinformării și a manipulării.
