Fierberea nu e singura metodă de preparare
În cultura gastronomică românească varza este de cele mai multe ori călită sau fiartă. Numai că există şi alte variante, care nu numai că sunt delicioase, dar nici nu lasă mirosuri în bucătărie. Varza poate fi coaptă sau pusă pe grătar. Nu trebuie decât să o taie în felii. Să o asezonezi şi ai terminat treaba.
Salata de varză crudă este bună în orice anotimp. Poţi folosi atât varză roşie, cât şi albă pe care să le asezonezi cu sare, piper, ulei şi oţet.
Nu alegi soiul potrivit
Nu toate soiurile de varză sunt la fel, iar alegerea celui potrivit poate duce la un rezultat superior. Cel mai bogat soi este cel cu frunzele mai verzi şi poate fi folosit pentru toate preparatele. Varza roşie este bine să fie consumată crudă, dar dacă vrei totuşi să o supui unui tratament termic este bine să adaugi şi nişte zeamă de lămâie pentru a o ajuta să îşi păstreze culoarea.
Nu pui sare când trebuie
Dacă faci salată este bine să pui sare înainte de a ameteca varza cu restul ingredientelor. Poţi lăsa să treacă şi o oră până când adaugi şi altceva în salată. În cazul tratamentului termic, sarea se pune în timpul procesului de gătire, la începutul acestuia.