Mulți șoferi s-ar putea gândi că nu e mare lucru să depășească limita de viteză cu doar 1 km/h, însă există situații în care chiar și această diferență mică poate avea consecințe grave, ajungându-te chiar și la retragerea permisului de conducere.
În funcție de tipul de drum pe care circuli, vei întâlni diferite limite de viteză. Acestea variază de la 5-10 km/h în zonele rezidențiale, unde trebuie să fii cu atenție la siguranța locuitorilor, până la maxim 130 km/h pe autostrăzi, unde poți circula mai rapid.
Scandal la Academia de Poliție: Studenții, hrăniți cu mâncare cu viermi și carne alterată
Legislația rutieră stabilește, de asemenea, o serie de praguri în ceea ce privește sancțiunile pentru depășirea limitelor de viteză. Chiar și cei care depășesc cu doar 1 km/h aceste limite pot fi sancționați drastic, ajungând în situația de a-și pierde permisul de conducere. Este important să fii conștient de aceste reguli și să respecți întotdeauna limitele de viteză impuse, pentru a evita consecințele neplăcute.
Dacă ai depășit viteza limită cu doar 1 km/h, atunci poți sta liniștit. Niciun polițist nu te va amenda, pentru că legea stabilește o toleranță de până la 5 km/h, scrie ProMotor.
Ceea ce înseamnă că este legal să circuli cu 81 km/h într-o zonă unde limita e de 80 km/h, de exemplu. Nu la fel de legal este, însă, dacă ești prins circulând cu această viteză într-o zonă unde limita e, de exemplu, de 30 km/h.
Într-o astfel de situație, e suficient 1 km/h pentru a rămâne fără permis.
Care este amenda pentru depășirea vitezei maxime
Depășirea limitei de viteză se sancționează cu amendă. Iar în anumite cazuri este suspendat și permisul de conducere.
Punctul de amendă este 145 de lei, iar pentru depășirea vitezei se aplică sancțiuni cuprinse între 2 și 29 de puncte de amendă.
Sancțiuni aplicate în funcție de viteza cu care ai depășit limita:
- 10 – 20 km/h: 290 lei – 435 de lei
- 21 – 30 km/h: 580 lei – 725 de lei
- 31 – 40 km/h: 870 lei – 1.160 de lei
- 41 – 50 km/h: 1.305 lei – 2.900 de lei
- +51 km/h : 1.305 lei – 2.900 de lei + suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile
- +71 km/h : 1.305 lei – 2.900 de lei + suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile.
Așadar, depășirea acestor praguri de viteză cu doar 1 km/h poate face diferența. Un șofer care a fost prins că a depășit cu 50 km/h viteza limită, scapă doar cu o amendă contravențională. În timp ce altul care a condus cu 51 km/h peste viteza maximă stabilită, rămâne și fără carnet de conducere pentru o perioadă de 3 luni. Iar cel care a depășit cu 71 km/h viteza limită, va primi o suspendare de 4 luni a dreptului de conducere, plus amendă.
Testul logicii de fier: Poți să îți dai seama în ce direcţie se deplasează autobuzul din imagine?