„Sunt un slujitor creștin care nu crede în Dumnezeu.” Declarația, deși surprinzătoare, conține și o anumită notă incitantă, fiindcă este construită pe o contradicție de termeni. Poate cineva să își exprime atașamentul față de valorile creștine fără să creadă în Dumnezeu? John Shuck, un prezbiterian american, răspunde fără ezitare în mod afirmativ. Mai mult decât atât, a susținut pe un blog ateist că „Dumnezeu este un produs uman, nu revelaţia specială din partea unei fiinţe divine”. În ciuda necredinței sale, John a spus că se simte un „slujitor mândru”, informează Christian Headlines.
Deși orientarea sa ateistă pare să fie mai mult decât evidentă, există ceva atipic în argumentația sa. Este ateu (dar nu prea mult), fiindcă nu are nici cea mai mică intenție de a abandona creștinismul în mijlocul căruia se simte chiar foarte bine. Consideră chiar că una dintre cele mai noi căi religioase ar putea fi creştinismul „fără credinţă”. În viziunea sa, această formă de religie inedită ar trebui să se bazeze pe „practici şi produse de tradiţie culturală pentru a da sens prezentului”. Cu alte cuvinte, optează pentru varianta unui creștinism cultural, unul care să dea sens vieții, dar care să nu fie cuplat la nicio formă de revelație supranaturală.
Nimic nu mai este ca înainte
Este un caz singular? John apreciază că sunt mulți cei care simpatizează cu orientarea sa și care își exprimă în mod deschis îndoielile referitoare la învățăturile sau formele tradiționale ale creștinismului. Astfel Shuck este convins că „creştinismul fără credinţă înfloreşte în momentul actual. Mulţi creştini liberali sau progresişti deja au început să nu mai creadă în Rai, în faptul că Biblia este literalmente adevărată, că Iisus este supranatural sau creştinismul este singura cale adevărată. Totuşi practică ceea ce numesc creştinism.”
Cazul ilustrat de Shuck este într-un contrast major cu trendul imprimat de către neafiliații religios, ale căror concepții atrag tot mai mult atenția celor preocupați de evoluția fenomenului religios. Statisticile indicau până acum o creștere exponențială a numărului acestora. Ceea ce este surprinzător în cazul lor este că nu toți devin atei. Mulți abandonează doar ideea de religie organizată, fără să renunțe la relația personală cu Divinitatea. Din contră, sentimentul religios tinde să capete un caracter privat, luând noi forme de explorare și manifestare.
Declarația (totuși onestă) a lui John ne pune în fața unei situații pe care sociologii nu au vizat-o prea mult în sondajele lor. Dacă neafiliații religios părăsesc bisericile, John își dorește să rămână în ea. Neafiliații fug de forme și caută esența, în timp ce slujitorul prezbiterian ignoră esența pentru a se bucura de forme. În fața acestei situații, este inevitabil să nu ne întrebăm cât de răspândită este această orientare? Poate fi considerat un caz ce poate fi ignorat? Sau este doar vârful unei tendințe care riscă să devină un nou fenomen?
Un Dumnezeu exclus
O trăsătură esențială a acestui gen de creștinism este faptul că, de la o teologie fermă, fără niciun compromis în aspectele morale, s-a făcut saltul la nuanțarea unor elemente considerate cândva nenegociabile. Astfel devine posibilă chiar o exprimare a atașamentului față de anumite valori creștine (atent selectate) fără ca Dumnezeu să fie acceptat în mijlocul lor.
Deși la prima vedere poate părea absurdă, această tentativă este doar continuarea firească a unei tendințe de liberalizare a creștinismului și ale cărei rădăcini pot fi întâlnite în timpurile iluminismului. Punerea sub semnul întrebării a unor dogme a fost fără îndoială un fapt pozitiv. Creștinismul a avut șansa de a progresa și de a aprofunda propriile sale valori. Însă, de aici și până la deturnarea sensului creștinismului și limitarea acestuia doar la anumite ritualuri (mai mult sau mai puțin simbolice sau lipsite de conținut), nu a mai fost decât un pas.
Această permutare, uneori subtilă, alteori destul de agresivă, a fost subliniată de Patrick Morley, o autoritate în ceea ce privește analiza transformărilor sociale. Într-una dintre abordările sale, el constată că mulți creștini au adoptat multe dintre valorile lumii contemporane. Rezultatul acestei schimbări de macaz? Creștinismul cultural. Adică un creștinism în care multe pot gravita în jurul bisericii și a ofertei sale liturgice, dar cu un Dumnezeu împins spre margine sau exilat integral, așa cum evidențiază cazul lui John.
Salt în mediul românesc
Instinctiv putem acuza Occidentul și secularismul, cu care Occidentul se află în regim de parteneriat, de această repoziționare a creștinismului. Criticile pot fi chiar și mai vehemente și îndreptățite dacă sunt lansate dintr-o țară cu o profundă miză creștină, cum este, spre exemplu, România. Într-o țară în care aproape 90% dintre cetățeni se consideră creștini și tot cam aceeaşi proporţie de elevi s-au înscris la ora de religie, se poate concluziona că fenomenul „creștinismului fără credință” are șanse infime să se insereze. Ideea că ar putea exista creștini care să nu creadă în Dumnezeu este exclusă ca ipoteză de lucru.
Și, totuși, câți frecventează consecvent bisericile dintre cei care fac aluzie la convingerile lor creștine? Mai mult decât atât, câți practică creștinismul în spațiul privat al familiei, departe de ochii lumii și de aprecierile opiniei publice? Poate că cei care măsoară fenomenologia religioasă din spațiul mioritic ar trebui să se aplece mai mult asupra acestor nuanțe, care sunt fundamentale pentru aprecierea corectă a religiozității poporului român. Un creștinism de ocazie (intersectat doar de ritualuri tradiționale atacate vehement chiar de către un ierarh religios într-o postare devenită virală) este dificil de evaluat ca o religie alimentată de credința în Dumnezeu. Iisus Christos avertiza cu privire la existența acestui fenomen.
Faptul că există riscul conservării unui creștinism de conveniență, lipsit de esența sa, a fost exprimat de către Iisus Christos prin apelul la o interogație retorică: „Când voi reveni voi mai găsi credință pe pământ?” Declarația lui John poate fi contestată, dar măcar are meritul de a recunoaște ceea ce alții neagă.
sursa: semneletimpului.ro
