Conform informaţiilor oferite de Spitalul Militar, Klaus Iohannis a fost internat şi operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, la nivelul umărului drept pentru :
1. Impingement (conflict) subacromial drept;
2. Bursită subacromială dreaptă;
3. Leziune de tendon supraspinos;
Intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii optime iar, în prezent, starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună.
Impingementul subacrominal este una dintre cele mai frecente cauze de durere de umăr la adulţi.
Impingementul subacromial este un sindrom clinic datorat compresiei muşchiului supraspinos în spaţiul subacromial. Apare atunci când spaţiul subacromial este îngustat datorită unor cauze anatomice: modificări de morfologie acromială, osteofite, bursită subacromială, artroză acromio-claviculară, hipertrofie a ligamentului coraco-acromial. Sindromul de impingement subacromial provoacă iniţial durere şi poate degenera în bursite urmate de ruperea coafei rotatorilor.
Impingementul subacromial este frecvent atât la sportivii tineri cât şi la persoanele de vârsta a doua. Durerea poate apărea de asemenea în urma unui traumatism minor sau în mod spontan, fără cauză aparentă. Impingementul subacromial produce de obicei inflamaţie locala şi sensibilitate la nivelul regiunii anterioare a umărului. Durerea poate apărea şi atunci când braţul este coborât dintr-o poziţie ridicată.
Bursita subacromială reprezintă o inflamaţie dureroasă a unei burse (un sac aplatizant care conţine lichid articular/sinovial, care are rolul de a reduce frecarea în regiunile unde pielea, muşchii, tendoanele şi ligamentele vin în contact direct cu oasele).
În mod normal, o bursă conţine foarte puţin lichid. În caz de traumatisme sau suprasolicitare însă bursa se poate inflama şi la nivelul ei se acumulează mult lichid. Bursita este cauzată de obicei de iritaţia produsă în cazul unor mişcări anormale sau în cazul suprasolicitărilor.
Bursa poate să se inflameze în urma unor activităţi ale activităţi sportive ca înotul, tenisul, baschetul, aruncarea de greutăţi. Poate fi cauzată şi de traumatisme, de gută, de pseudogută, de artrită reumatoidă sau de anumite infecţii, în special ce cele determinate de Staphylococus aures – deseori cauza poate fi necunoscută.
Aceste mişcări produc microtraume repetitive la nivelul tendonului supraspinos, muşchiul de sub bursă care asigură ridicarea braţului deasupra capului.
Procesele repetitive de la nivelul muşchiului produc şi o inflamaţie a bursei învecinate, care se tumefiază şi îşi pierde proprietatea de a asigura alunecarea fină a structurilor de sub ea. Rezultatul constă în apariţia unor grade diferite de durere în repaus sau la încercarea de a ridica braţul. Deşi bursele de la nivelul umărului sunt afectate cel mai frecvent, se pot produce inflamaţii ale burselor şi la nivelul coatelor, şoldurilor (bursită trohanteriană), pelvisului, genunchilor, degetelor de la picioare şi călcâielor (bursita tendonului Ahile).
Articulaţia umărului are puţine ligamente, iar cele existente sunt relativ mici. Stabilitatea care există la nivelul umărului este conferită de coafa rotatorilor, adică de articulaţia umărului care este acoperită de un manşon format dintr-un grup de muşchi şi tendoane. Aceasta menţine braţul în articulaţia umărului (articulaţie de tip bilă-cavitate) şi ajută la mişcarea braţului în diferite direcţii.
Coafa rotatorie grupează tendoanele a patru muşchi: supraspinos, infraspinos, subscapular şi rotund mic. Aceşti muşchi acoperă capul humerusului şi lucrează împreună în ridicarea şi rotirea braţului din umăr. În cele mai multe cazuri, lezionarea începe de la o mică destrămare a fibrelor tendonului. Când dauna progresează, tendonul se poate rupe complet, de multe ori prin simpla ridicare a unui obiect greu.
Sursa: csid.ro