- Când vă cumpărați biletul, beneficiați de egalitate de tratament în ceea ce privește tarifele și nu trebuie să fiți discriminat pe motive de naționalitate sau de reședință. Acest lucru este valabil și în cazul în care cumpărați bilete on-line.
- Prețul final afișat trebuie să includă toate taxele și comisioanele percepute încă de la începutul procesului de rezervare. În acest fel, puteți să faceți comparații cu celelalte companii aeriene pentru a decide în cunoștință de cauză.
Eventualele costuri suplimentare (cum ar fi asigurarea de călătorie) trebuie indicate clar și etichetate ca fiind opționale. Dacă aveți informații privind un caz de tarifare neclară, adresați-vă autorităților naționale din țara de reședință.
Drepturile pasagerilor în caz de refuz la îmbarcare, întârziere, anulare, repartizarea la o clasă de călătorie superioară sau inferioară prețului de achiziție
Dacă vi se refuză îmbarcarea, zborul are întârziere sau este anulat ori sunteți plasat la o clasă de călătorie superioară sau inferioară celei menționate pe bilet, aveți anumite drepturi în cazul în care plecați de pe un aeroport din UE cu orice companie aeriană sau aterizați pe un aeroport din UE cu o companie din UE ori din Islanda, Norvegia sau Elveția.
În toate aceste situații, compania aeriană are datoria de a vă informa cu privire la drepturile dumneavoastră, care pot varia în funcție de situația specifică.
Întârzieri între 2 și 5 ore și întârzieri de peste 5 ore
Dacă zborul dumneavoastră pleacă cu o întârziere de 2 ore, aveți dreptul la asistență (băuturi, gustări, acces la mijloace de comunicare) și, dacă este necesar, cazare la hotel (inclusiv transportul între aeroport și locul de cazare) în funcție de distanța de zbor și de durata întârzierii.
Dacă întârzierea la plecare este de cel puțin 5 ore, aveți dreptul la o despăgubire. În cazul în care acceptați această opțiune, transportatorul aerian nu este obligat să ofere continuarea călătoriei sau orice alte servicii de asistență.
Dacă zborul dumneavoastră are întârziere și sosește la destinația finală cu cel puțin 3 ore mai târziu decât era prevăzut, pe lângă asistență aveți dreptul și la o compensație financiară (a se vedea mai jos).
Despăgubiri pentru întârzieri, în funcție de distanța de zbor
Anularea sau refuzul la îmbarcare
Dacă zborul dumneavoastră este anulat, ați fost informat în acest sens cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de data programată sau vi se refuză îmbarcarea aveți dreptul:
- să vă continuați călătoria folosind alte mijloace de transport comparabile, puse la dispoziție de compania aeriană sau
- să primiți o despăgubire sau
- să beneficiați de transport gratuit către punctul inițial de plecare pentru zborurile de legătură și
- să primiți o despăgubire între 250 și 600 EUR, în funcție de distanța de zbor. Dacă operatorul aerian vă oferă un zbor alternativ și ajungeți la destinația finală cu o întârziere de 2, 3 sau 4 ore, în funcție de distanța de zbor, valoarea despăgubirii poate să scadă cu 50 % (a se vedea mai jos).
În caz de redirecționare, aveți dreptul la asistență (băuturi, gustări, acces la mijloace de comunicare) și, dacă este necesar, cazare la hotel (inclusiv transferul către acesta), în funcție de durata întârzierii.
Plasarea la o clasă de călătorie superioară sau inferioară
Dacă sunteți plasat la o clasă de călătorie superioară celei menționată pe bilet, transportatorul aerian nu poate pretinde nicio plată suplimentară.
Dacă sunteți plasat la o clasă de călătorie inferioară, aveți dreptul la rambursarea unui procent de 30 %, 50 % sau 75 % din prețul biletului, în funcție de distanța de zbor.
Dacă există două sau mai multe zboruri de legătură incluse într-un singur bilet, rambursarea nu poate fi plătită decât pentru zborul pe parcursul căruia ați fost plasat la o clasă inferioară, nu pentru întreaga călătorie.
Mai multe aici.