Pompierii militari bihoreni au salvat, în cursul zilei de marți, o femeie care s-a împotmolit în noroiul de un teren agricol din Salonta.
Femeia, în vârstă de 50 de ani, nu se putea ridica din noroi, norocul ei fiind că a fost observată de o persoană care a alertat serviciile de urgență.
Conform căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca, „Pentru salvarea femeii, au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din care unul de prim ajutor calificat, ambele din cadrul Detașamentului de Pompieri Salonta și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”.
Echipajele de salvare nu au putut ajunge la fața locului cu autospecialele din cauza terenului moale, astfel că s-au deplasat pe jos aproximativ 3 km. „Întrucât accesul în zonă nu era posibil cu ambulanțele din cauza terenului mlăștinos, echipajele s-au deplasat pe jos aproximativ trei kilometri, dispeceratul contactând simultan și reprezentanții primăriei, în vederea asigurării unui utilaj pentru transportul victimei, în timp cât mai scurt, la ambulanțe", a mai precizat Camelia Roșca.
Odată ajunși la victima, echipajele de salvare i-au acordat primul ajutor, iar apoi au transportat-0, cu ajutorul unui tractor cu remorcă pus la dispoziție de reprezentanții autorităților publice locale, la autospecialele medicale. Femeia a stat mai multe ore în noroi și suferea deja de hipotermie când salvatorii au ajuns la ea. Victima a fost transportată la spital pentru pentru îngrijiri medicale, scrie bihon.ro.