Se poate în două feluri: total sau treptat, reducând numărul țigaretelor fumate. Cum e mai bine?
Nicola Lindson-Hawley, de la Universitatea Oxford, spune că mulți fumători încep prin a reduce numărul țigărilor.
Însă se pare că cea mai bună cale este renunțarea totală. Cercetătorii au urmărit 700 de persoane, care fumau cel puțin 15 țigări pe zi, dar intenționau să renunțe peste două săptămâni. Jumătate trebuia să fumeze normal, până la data stabilită, apoi să se lase brusc. Cealaltă jumătate a început să reducă numărul țigărilor considerabil. Ambele grupuri au fost consiliate psihologic, li s-au pus plasturi cu nicotină și au folosit și alte produse speciale, care ajută la renunțarea acestui viciu, scrie doctorulzilei.ro.
Potrivit time.com, cei care au avut rezultate pe termen lung, adică după 6 luni de la data la care s-au lăsat, au fost cei care au renunțat BRUSC. 22% din cei care s-au lăsat brusc de fumat încă sunt nefumători, față de 15%, din celălalt grup de oameni, care s-au lăsat treptat.