Prima zi de vaccinare împotriva COVID-19 în judeţul Alba va fi 4 ianuarie, data fiind aleasă de majoritatea celor care s-au înscris pentru imunizare, având în vedere că în perioada sărbătorilor de iarnă mulţi beneficiază de zile libere.
„A trebuit să ţinem cont de opţiunile celor care s-au înscris pentru a primi vaccinul, având în vedere că este vorba nişte condiţii speciale de depozitare şi administrare a acestuia. Astfel, pentru a respecta cerinţele în ceea ce priveşte transportul şi păstrarea vaccinului în condiţii de temperatură optimă, dar şi pentru a reduce la minimum pierderile de vaccin, în urma centralizării datelor primite de la cele opt centre de vaccinare, s-a stabilit că prima zi de vaccinare în judeţul Alba va fi 4 ianuarie 2021”, a explicat coordonatorul judeţean al campaniei de vaccinare în judeţul Alba, dr. Anamaria Popa, potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Potrivit sursei citate, în 4 ianuarie vor ajunge în judeţ primele 975 de doze de vaccin marca Pfizer. Acestea vor fi transportate din centrul regional de depozitare de la Braşov la sediul DSP Alba, de unde vor fi apoi distribuite celor opt centre locale de vaccinare, pe baza unor liste cu solicitări nominale.
Cele opt centre organizate în judeţul Alba pentru prima fază a vaccinării, ce cuprinde doar personalul medical, sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Spitalul Municipal Sebeş, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orăşenesc Cugir, Spitalul Orăşenesc Câmpeni, Spitalul Orăşenesc Abrud şi Spitalul de Boli Cronice Câmpeni.
Cele 975 de doze trebuie administrate în maximum cinci zile de la recepţionare. După epuizarea lor, poate fi solicitată o nouă tranşă de vaccin.
Detalii despre identitatea primului cadru medical care se va vaccina împotriva COVID-19 vor fi furnizate în timp util, mai arată sursa citată.
"Comunicarea privind prima persoană vaccinată şi ora la care va avea loc vaccinarea aparţine Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia", precizează Biroul de Presă al DSP Alba.