Săptămâna aceasta ar urma să aibă loc negocieri între conducerea Metrorex și sindicaliștii de la metrou, și asta în condițiile în care, știm foarte bine, sindicaliștii își doresc în continuare ca salariile să nu le fie afectate de deciziile guvernanților, iar acele magazine din incinta metroului bucureștean să nu dispară.
Pe de altă parte, potrivit deciziilor luate până în momentul de față, până pe data de 2 aprilie, respectivele magazine ar trebui să dispară. Motivul este unul cât se poate de simplu, și asta deoarece acestea obstrucționează intrările și ieșirile de la metrou și nu sunt respectate în acest fel toate normele ISU.
Un semnal foarte important vinde de la premierul Florin Cîțu, care cere explicit Metrorex să se constituie ca parte civilă în procese, astfel încât procesul care vine în urma pretestului din 26 martie să fie recuperat de companie.
Florin Cîțu vorbește și despre posibilitatea ca angajații de la metrou care au participat la protest să nu fie plătiți pentru ziua respectivă.
Totodată, în această săptămână este de așteptat să existe discuții clare și între Ministerul Transporturilor și Metrorex, dar și între sindicaliști și reprezentanții companiei de metrou.