Întrebat când va începe furnizarea agentului terminc în Capitală, după temperaturile scăzute din ultimele zile, Nicușor Dan a răspuns: ”Da, a început. Deci, conform legii, în momentul în care avem trei nopţi, începem furnizarea agentului termic”.
Întrebat dacă există probleme în Bucureşti şi câte blocuri ar putea să nu primească căldură, primarul a arătat că ”pe parcursul iernii vor fi probleme, aşa cum au fost, dar vor fi ceva mai puţine decât iarna trecută”.
Pe români îi așteaptă o iarnă grea. Deja au început să crească preţurile la gaze naturale
”Avem o ameliorare de la iarnă la iarnă şi o să mai fie probleme. În zonele în care noi am schimbat (..) Anul ăsta, la 1 septembrie, eram la 45 de kilometri conductă magistrală schimbată. Probabil că până la sfârşitul anului o să fim la cei 70. În toate zonele în care conducta este nouă, eliminăm avarii. De exemplu, pe Mihai Brav am avut anul trecut aproximativ 60 de avarii, alea nu vor mai fi, că conducta e nouă”, a arătat Nicușor Dan.