Potrivit unui comunicat de presă al misiunii diplomatice, peste 1.680 de persoane au fost rănite, între acestea numărându-se 116 copii.
Doar în Kiev au fost ucişi, de la începerea conflictului până duminică, 9 civili (printre care un copil), 4 persoane a căror identitate este necunoscută şi 18 persoane care luptau pentru apărarea teritoriului.
În capitala Ucrainei au fost rănite 106 persoane, 47 civili, inclusiv 3 copii. Ambasada Ucrainei aminteşte că 16 copii au fost ucişi de la începutul invaziei.
Potrivit comunicatului misiunii diplomatice, în perioada 24-28 februarie, inamicul a pierdut 5.300 de militari, au fost distruse 29 de aeronave, 29 de elicoptere, 191 de tancuri, 816 blindate, au fost doborâte 5 drone şi au fost lovite 2 nave militare.