Conflictul a izbucnit în mijlocul satului, în fața unui bar. Cei implicați nu s-ar fi înțeles cu privire la locul de parcare și totul a degenerat.
Unul dintre bărbați a scos din mașină o sabie și, împreună cu fiul lui, s-au năpustit asupra altui sătean. Ca să scape de ei, acesta a urcat în mașină și a fugit spre casă, însă agresorii l-au urmărit.
Ajunși în fața porții, i-au distrus parbrizul mașinii și l-au lovit, atât pe el, cât și pe fratele său, care îi sărise în ajutor. Victima s-a ales cu răni la mâini și a depus o plângere la poliție.
Agresorii sunt fratele și nepotul viceprimarului comunei, care sunt acum cercetați de polițiști.