Ofițeri de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală și Serviciul Județean Anticorupție Bistrița-Năsăud, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au organizat, la data de 08.04.2022, prinderea în flagrant a unui asistent medical din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bistrița (S.V.S.U.) la scurt timp după ce a primit o sumă de bani, cu titlul mită, pentru ca acesta să simuleze actul de vaccinare a unei persoane împotriva virusului SARS-CoV-2, potrivit realitateadebistrita.net.
Vineri, 8 aprilie, procurorul de caz a dispus reţinerea celor doi asistenţi medicali pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi fals informatic.
Unul dintre asistenţii medicali a fost prins în flagrant delict vineri, după ce a primit bani de la un pacient în schimbul simulării actului de vaccinare. În aceeaşi zi, ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară de la Direcţia Generală Anticorupţie - Structura Centrală, serviciile judeţene anticorupţie din judeţele Mureş, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Harghita, precum şi cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, au pus în executare 10 mandate de percheziţie, dintre care 9 la domiciliile unor persoane şi unul la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa.
"În cauză s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de două cadre medicale, în două dosare penale distincte. În fapt, activitatea infracţională a primului asistent medical, care îşi desfăşura activitatea la centrul de vaccinare al SVSU Bistriţa, a constat în faptul că, în perioada decembrie 2021 - aprilie 2022, ar fi primit aproximativ 500 de lei pentru fiecare persoană vaccinată fictiv, respectiv fără inocularea serului. Referitor la cel de-al doilea asistent medical, care îşi desfăşura activitatea în cadrul aceluiaşi centru, au fost reţinute un număr de trei acte materiale, în perioada februarie 2022 - aprilie 2022. Astfel, cei doi au pretins şi primit, direct sau prin intermediari, sume de bani cu titlu de mită, de la persoane interesate de obţinerea frauduloasă a certificatului de vaccinare, după care au procedat la implementarea în baza de date (R.E.N.V.) de date neconforme cu realitatea, prin care s-a atestat vaccinarea persoanelor respective", se precizează în comunicatul de presă.
Anchetatorii susţin că, în activitatea infracţională derulată, cele două cadre medicale au fost ajutate de intermediari, care se ocupau de racolarea persoanelor interesate de obţinerea de adeverinţe de vaccinare fără a se imuniza efectiv, de colectarea sumelor de bani cu titlu de mită de la beneficiari, precum şi de remiterea ulterioară a banilor către acestea.