La întâlnirea de marți au fost reprezentate organizațiile patronale ale transportatorilor din România (Uniunea Națională a Transportatorilor din Românie—UNTRR, Federația Operatorilor Români de Transport—FORT, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România—COTAR, Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002-APTE2002, Asociația Română pentru Transporturi Rutiere Internaționale-ARTRI, Asociația Operatorilor de Transport Rutier—AOTR, Asociația Națională a Transportatorilor și Taximetriștilor Independenți-ANTTI, Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți—ADTI), societățile de asigurări autorizate să vândă polițe RCA, asociațiile profesionale ale asigurătorilor și brokerilor (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România-UNSAR, Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România—UNSICAR), scrie Agerpres.
"Discuțiile au avut ca scop identificarea tuturor revendicărilor relevante ale transportatorilor dar și a soluțiilor concrete pentru remedierea dezechilibrului manifestat în piața asigurărilor auto obligatorii. Pe durata întâlnirii, care a depășit 4 ore, transportatorii și asiguratorii au fost invitați să își prezinte atât solicitările cât și propunerile care să stea la baza demarării unor proiecte menite să conducă la o mai bună funcționare a pieței asigurărilor în ansamblul acesteia", se menționează în comunicat.
În urma discutării în detaliu a propunerilor tuturor participanților la întâlnire a fost convenit un set de măsuri ce trebuie avute în vedere imediat dar și în perspectivă.
'Printre cele mai importante direcții de acțiune pentru perioada imediat următoare se numără atenuarea creșterilor tarifelor RCA în medie de până la 50% comparativ cu tarifele anterioare majorărilor (efectuate până la 30.06.2015) și în acest sens operarea unor amendamente la Norma 23/2014 privind RCA, prin introducerea unor cerințe de existență a unei relații de proporționalitate între creșterea tarifelor din noile notificări față de evoluția daunalității medii înregistrate de asigurători, eliminarea componentei de Carte Verde în cadrul fundamentării tarifelor pentru polițele RCA (în cazul operatorilor de transport local) și realizarea unei analize privind impactul intrării în vigoare a Legii 237/2015 asupra pieței RCA și identificarea unor posibilități de adaptare în cadrul regimului local", precizează reprezentanții ASF.
Potrivit acestora, măsurile pe termen mediu, care vor fi luate în prima parte a anului următor, vizează îmbunătățirea bazei de date CEDAM și identificarea de soluții pentru optimizarea modului de emitere a polițelor RCA (poliță pe vehicul și șofer), creșterea nivelului de transparență și afișarea de informații suplimentare privind modul de fundamentare a tarifelor (formula de calcul, istoric de daunalitate, detalii privind calculele actuariale) precum și dezvoltarea unui sistem de prețuri de referință (preț mediu la nivel de piață).
Au fost discutate, de asemenea, măsuri de perspectivă pentru modificarea structurală a sistemului actual. În acest sens va fi evaluată oportunitatea suspendării polițelor RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat de către proprietar (ex. modificarea Legii 136/1995) și va fi analizat cadrul legal național și european, în vederea evaluării modificării reglementării naționale pentru emiterea polițelor RCA pe persoane fizice (pe CNP), sau prin individualizare la nivel de persoane juridice (stabilire de tarife individuale pentru flote).
"Toate aceste linii de acțiune au fost cuprinse într-un protocol însușit de participanți la încheierea întâlnirii. Au fost stabilite 3 grupuri de lucru care să abordeze direcțiile discutate — modificări legislative, dezvoltare baze de date, transparență și informarea asiguraților — in care toate părțile prezente la întâlnire au fost invitate să participe, pentru a concretiza acțiunile și propunerile legislative avute în vedere", se mai spune în comunicat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția care autorizează, reglementează, supraveghează și controlează entitățile care activează pe piața financiară non-bancară din România.
Transportatorii au protestat, săptămâna trecută, în Capitală, și au cerut sprijinul Guvernului pentru reducerea polițelor RCA, eliminarea supraaccizei și reglementarea situației abonamentelor radio pentru mijloacele de transport. Firmele de profil au atras atenția asupra faptului că românii nu ar putea suporta o creștere a prețului poliței RCA cu până la 400%, care ar ajunge la valori mai mari decât ale autoturismelor pentru care este plătită asigurarea.