NASA a anunțat că în univers nu există 200 de miliarde de galaxii, așa cum se credea până acum, ci mai degrabă 2.000 de miliarde de galaxii. Este vorba doar despre galaxiile din universul pe care oamenii îl pot cerceta, potrivit CNN. Cea mai luminoasă galaxie din Univers dispare sub ochii noștri.
Descoperirea a fost posibilă mulțumită Telescopului Spațial Hubble. Astronomii încearcă de decenii să afle câte galaxii există în universul nostru. La mijlocul anilor 1990, au ajuns la cifra de 200 de miliarde, tot datorită Telescopului Hubble.
Însă, recent, o echipă condusă de Christopher Conselice de la Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, a decis să verifice cum stau lucrurile. Au ajuns la concluzia că multe dintre galaxii, care erau împreunate la început, au fost "înghițite" de galaxiile mai mari, scrie Ziare.com. Pe măsură ce s-a întâmplat asta, galaxiile s-au împuținat.
Echipa de cercetători a analizat imagini vechi și noi făcute de Hubble. Apoi a folosit noi metode matematice și a calculat câte galaxii care nu pot fi observate-cu telescoapele pe care le avem momentan-există în spațiu.