„Referitor la teste, astăzi vor începe să fie distribuite două milioane de teste suplimentare către inspectoratele şcolare. Toate vor ajunge până mâine dimineaţă la inspectoratele şcolare. Există şi alte livrări care urmează", a spus Raed Arafat.
Întrebat de jurnalişti despre numărul mic de cazuri depistate pozitiv deși s-au făcut milioane de teste, Raed Arafat a explicat că „suntem la incidenţă scăzută, probabil că o parte din teste nu se fac cu mare atenţie".
Arafat a fost prezent, joi, alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, la o manifestare organizată pentru împlinirea a 10 ani de la operaţionalizarea SMURD Sălaj.
Reamintim că Ministerul Educaţiei anunțase la începutul săptămânii că la cele două testări de săptămâna trecută, de luni şi joi, au fost raportate în total 176 de probe de salivă pozitive la infecţia cu SARS-CoV-2, dintre care 45 au fost confirmate prin testul RT-PCR.
Ministrul Educației a afirmat marți că nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR după ce testul de salivă al copilului iese pozitiv „deși ar trebui” acest lucru, astfel că, din 176 teste de salivă pozitive săptămâna trecută, la 46 nu există confirmare sau infirmare printr-un test RT-PCR: „Din 176 de cazuri pozitive, 45 au fost confirmate, 85 au fost infirmate prin teste PCR, iar 46 nu au primit un răspuns pentru că nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR, nu există obligativitate legală, deși ar trebui să fie acest lucru. Deci 35% este rata de validare”.
"Avem o hotărâre a CNSU care trebuie să fie pusă în aplicare. Cele 70 de milioane de teste din hotărârea CNSU, publicată în Monitorul Oficial, ajung pentru testarea elevilor vreme de 11-12 săptămâni, pentru că am dat numărul de beneficiari - elevi, preşcolari şi angajaţi din învăţământ - se înmulţeşte numărul de beneficiari cu doi, ajungem la 6,2 milioane de teste pe săptămână, 70 de milioane împărţim la 6,2 milioane. Până acum am avut testare într-o singură săptămână complet, săptămâna trecută, au fost găsite 176 de cazuri pozitive. Din aceste 176 de cazuri, 45 au fost confirmate, 85 au fost infirmate prin teste PCR, iar 46 nu au primit un răspuns, pentru că nu poţi să obligi părinţii să meargă la testare PCR, nu există obligativitate legală, deşi ar trebui să fie acest lucru. 35% este rata de validare. 45 din 130", a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.