„Sigur că menţinerea şcolilor deschise este un factor favorizant. Nu se poate spune că nu este.
Însă consecinţele închiderii şcolii asupra sănătăţii acestor copii, mă refer la sănătatea psihică şi fizică, sunt extrem de mari. Iar consecinţele economice sunt şi mai mari”. Gândiţi-vă că un milion de elevi dintre cei 2,9 milioane stau acasă şi au nevoie de un părinte care să-i supravegheze. Vă închipuiţi că am putea să închidem şcolile o lună sau două, cum s-a întâmplat în 2020, şi să avem un milion de părinţi în concediu în această perioadă? Mi se pare inaplicabil, periculos şi pentru sănătatea copiilor, şi pentru sănătatea economiei şi a societăţii. Avem 2,9 milioane de elevi si avem intr-o saptamana 27 de mii de imbolnăviri, adică 1%, cazuri descoperite. Noi la nivel național avem 200 de mii și ceva în concediu sau în carantină”, a precizat ministrul Sănătății, luni seară, la un post TV.
Întrebat despre testarea din școli, ministrul Sănătății a declarat că sunt folositoare și testele de salivă, chiar dacă nu sunt relevante, dar ele sunt folosite ca un screening pentru depistarea posibilelor cazuri de infectare.
„În momentul de faţă, când avem o circulaţie mult mai intensă a virusului, sunt utile şi astfel de teste”, a menționat ministrul.
Declarațiile ministrului vin după ce Raed Arafat a anunțat luni că specialiştii vor analiza impactul utilizării testelor de salivă și, dacă se va ajunge la concluzia că sunt „fără valoare adăugată”, este posibil să se ajungă la oprirea acestora.
Testarea COVID-19 din școli, în impas, în valul Omicron: Testele de salivă ar putea fi eliminate - Anunțul lui Raed Arafat
Alexandru Rafila a mai precizat că Ministerul Sănătății nu a fost implicat în procesul testării din școli și că testele nasofaringiene sunt mai eficiente, însă părinții au cerut testare noninvazivă, și de aceea s-a apelat la testele din salivă.
„Nu am fost implicaţi în niciun fel în chestiunea asta legată de testarea în şcoli. În mod normal, aceste teste, fie că discutăm de teste de salivă, fie că discutăm de cele antigenice, exudatul nasofaringian, au un rost dacă ele sunt făcute cu adevărat, dacă ştii că sunt realizate. Și lucrul ăsta într-un fel sau altul este monitorizat sau asumat de cineva. În momentul în care faci aceste teste la domiciliu, n-ai niciun fel de control. Nu ştii dacă s-au făcut, nu ştii dacă s-au făcut corect, şi atunci cred că o soluţie (...) ar fi fost ca ele să se facă la şcoală. Am înșeles, nu putea personalul didactic, dar să ştiţi, copiii încă din clasa a V-a n-ar avea nicio problemă. V-o spun din proprie experienţă cu băieţelul meu. N-ar avea nicio problemă să-şi autoadministreze aceste teste şi eventual personalul didactic să le verifice rezultatul.
Cu cât eşti mai sigur că un test a fost efectuat şi a fost efectuat corect, cu atât are o semnificaţie mai mare. Cred că problema e legată de conceptul acestei campanii prin care testarea la domiciliu e lucru pe care nu putem să-l controlăm. Nici măcar nu ştim dacă s-au făcut sau nu.
Ţine de o politică de sănătate. Acum câteva luni au existat nişte discuţii. Toată lumea vrea ca şcolile să fie sigure. Și am spus bine, dacă vreţi ca şcolile să fie sigure, să se vaccineze părinţii sau adulţii din preajma copiilor. Au spus: Nu, noi nu ne vaccinăm, dar şcolile am vrea să fie sigure. Atunci să testăm copiii. Suntem de acord să se facă testare, dar nu testare invazivă. Nu facem testare invazivă, facem pe cea pe bază de salivă. Nu o facem la şcoală, dar vrem să o facem acasă. Toate chestiunile astea au dus la o performanţă scăzută a testării în şcoli. Dar, în momentul de faţă, când avem o circulaţie mult mai intensă a virusului, sunt utile şi astfel de teste”, a explicat ministrul Sănătăţii.