Polițiști lucrează la eliberarea copilului, care de aproape 12 ore este luat ostatic. Bărbatul ar fi încercat să incendieze terminalul cu coktailuri Molotov. 27 de zboruri au fost anulate după luarea de ostatici, iar la această oră niciun avion nu decolează sau aterizează pentru că aeroportul este închis.
Sâmbătă seara, în jurul orei locale 20.00 (19.00 GMT), bărbatul a pătruns cu maşina pe pistă, a tras două focuri în aer şi a aruncat două sticle incendiare, oprindu-se lângă un avion al companiei Turkish Airlines. În maşină se află şi copilul său. Potrivit cotidianului Bild, bărbatul de 35 de ani este turc, iar copilul este o fetiţă de patru ani.
Soţia şoferului a alertat anterior poliţia în legătură cu răpirea copilului, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, care a mai menţionat că au loc negocieri cu tatăl, în limba turcă.
O rachetă, o zi liberă - Coreea de Nord a decretat sărbătoare legală pentru a marca testarea unei rachete intercontinentale
În urma incidentului, sâmbătă seara 17 curse care ar fi urmat să aterizeze la Hamburg, cu un total de 3200 de persoane la bord, au fost deviate. Pentru duminică erau prevăzute în principiu 286 de zboruri, cu 34.500 de pasageri.
NOW - Armed man races through security barrier at Hamburg Airport. Air traffic suspended. State and federal police deployed.pic.twitter.com/opuGiy4fVK
— Disclose.tv (@disclosetv) November 4, 2023