În această lună, 4 copii au fost internaţi la spital din cauza dificultăţilor respiratorii şi tensiunii arteriale scăzute. S-a constatat că pacienţii tineri aveau anticorpi împotriva Covid-19, ceea ce indica faptul că avuseseră boala.
Ei se luptă cu o afecţiune rară, inflamatorie, care ar putea să le pună viaţa în pericol, numită sindrom inflamator multi-sistem. Aceasta se dezvoltă de obicei la patru până la şase săptămâni după ce copiii şi adolescenţii şi-au revenit după infecţia cu SARS-CoV-2, scrie adevarul.ro.
Valul 2 al pandemiei nu mai este resimţit de populaţia indiană, dar noua boală care afectează tinerii este îngrijorătoare. Un medic din Delhi consideră că au fost peste 500 de astfel de cazuri în capitală şi în suburbii, în timp ce la 1.500 de kilometri distanţă, un alt pediatru a afirmat că a tratat 30 de astfel de cazuri, din aprilie încoace.