Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a intervenit, marţi, în urma unui accident rutier produs pe raza localităţii Olcea, pe DJ 792A.
În evenimentul rutier au fost implicat un autoturism în care se aflau patru persoane.
„Pentru salvarea victimelor, la locul accidentului au fost mobilizate de urgenţă, echipajele de pompieri militari din cadrul Gărzii Tinca, cu o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare, echipajul medical care încadrează elicopterul SMURD şi un un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Ajunse la faţa locului, forţele de intervenţie au constatat că două dintre victime se aflau în stop cardio-respirator, una dintre acestea fiind proiectată în afara maşinii, iar cealaltă încarcerată”, a transmis ISU Bihor.
Sursa citată a precizat că echipajul de descarcerare a evacuat de urgenţă, persoana rămasă captivă în autoturismul avariat, iar echipajele medicale şi cel de pompieri paramedici au acordat îngrijirile care se impuneau celor patru persoane, în cazul celor două victime aflate în stop cardio-respirator, procedând la efectuarea manevrelor de resuscitare.
Din păcate, niciuna dintre victime nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.
Celelalte două persoane au fost transportate la spital.