Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Marian Popescu, accidentul a avut loc pe DN 72 la kilometrul 74+500 de metri, într-o curbă, în apropierea sensului giratoriu de la intrarea în Parcul Industrial Ploieşti.
În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism a derapat în curbă, iar maşina pe care o conducea s-a izbit din lateral de un autotren care circula regulamentar.
În urma impactului violent, cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani au murit pe loc, relatează News.ro.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Marius Mihai, a declarat că a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarceare pentru scoaterea trupurilor neînsufleţite dintre fiarele maşinii.