El nu a oprit la semnalele poliţiştilor rutieri şi a comis un accident, intrând în fântâna situată pe scuarul ce desparte sensurile de mers de la intersecţia Calea Moşilor-Mihai Eminescu.
"Miercuri, 5 septembrie, în jurul orei 1.00, un poliţist din cadrul Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe şos. Ştefan cel Mare, a executat semnal de oprire unui autovehiculul. Conducătorul unui autoturism, în vârstă de 17 ani, nu a oprit miercuri la semnalul poliţiştilor rutieri, continuându-şi deplasarea până la intersecţia Calea Moşilor-Mihai Eminescu, unde a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în fântâna situată pe scuarul ce desparte sensurile de mers", se arată în comunicat.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din verificările efectuate a rezultat că nu posedă permis de conducere. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.