Tânărul de 18 ani era să rămână fără brațul stâng în urma cascadoriei prostești. Un crocodil de 3 metri lungime l-a prins imediat după ce a plonjat în apă și doar o minune a făcut ca tânărul să scape cu viață.
Potrivit The Sun, Lee De Paauw a început să urle după ajutor când crocodilul l-a înhățat cu colții de braț și tânărul a încercat cu disperare să-l lovească cu pumnul de la mâna stângă.
Animalul i-a dat drumul ca prin minune după câteva secunde. "Am vrut să-i arăt lui Sophie că am curaj", a mărturisit De Paauw după ce a ajuns la spital.
Britanica Sophie Paterson se afla într-un grup de turiști care l-au tachinat pe australian că nu are curaj să sară în apă. Incidentul putea să se termine tragic. Totul s-a întâmplat în Johnstone River din Queensland, Australia.