Mai mult decât intrigat de starea ciclotimică a acestui bolnav, unul dintre medicii spitalului, doctorul James Mathis, va încerca să afle mai multe. În timpul unei lungi discuţii cu pacientul său, Mathis descoperă că aceste crize violente se produc sistematic după vizitele făcute de acesta mamei sale. Decide atunci ca, o perioadă de timp, să-i interzică bolnavului orice fel de vizită la mama lui. Ernest nu-l va asculta pe medic. La puţin timp după ce părăseşte spitalul, îşi revede bătrâna mamă, după care devine victima unei crize neaşteptate de apoplexie. Peste nici o jumătate de oră, era mort, scrie formula-as.ro.
Ferm hotărât să lămurească moartea misterioasă a pacientului său, doctorul Mathis a început să se intereseze de trecutul lui Ernest. Descoperă, astfel, că rămăsese devreme orfan de tată, intrând sub autoritatea neiertătoare a mamei sale, care se va amesteca atât în viaţa personală a fiului ei, cât şi în viaţa lui profesională, obligându-l să împartă pe din două cu ea proprietatea unui restaurant. Afacerea mergea destul de bine, dar într-o bună zi, Ernest se hotărăşte să-şi vândă propriile acţiuni. Furioasă, mama lui proferează ameninţări: "Dacă vinzi", a avertizat ea, "ţi se vor întâmpla lucruri groaznice". La mai puţin de două zile după discuţie, Ernest face prima criză de astm. Cu toate astea, se hotărăşte să încheie vânzarea. Rapid, sănătatea i se şubrezeşte, până ce este internat în spital. I se confesează doctorului Mathis, mărturisindu-i că perplexitatea medicilor în faţa cazului său îl face să creadă că mama lui este dotată cu o "putere magică" teribil de eficace.
În cursul anchetei sale, doctorul Mathis a aflat că Ernest îşi vizitase pentru ultima oară mama pentru a o anunţa că banii obţinuţi din vânzarea restaurantului îi va investi într-o nouă afacere. Reiterându-şi blestemele, bătrâna îl dăduse afară din casă. În mai puţin de o oră, Ernest murea.
Cum se interpretează medical ciudatul deces al lui Ernest? Doctorul Mathis n-a ezitat să dea un răspuns cel puţin neaşteptat: după opinia sa, era "o versiune sofisticată a unei morţi voodoo".