Ia lucrurile pe rând
Începe prin a-ţi stabili priorităţile, apoi rezolva-le una câte una. Îţi va fi mult mai uşor să rezolvi lucrurile conform programului stabilit. În plus, poţi scăpa de activităţi care nu sunt chiar atât de importante.
Stabileşte o rutină realistă cu copiii
Este foarte uşor să-ţi creezi un program ideal cu cei mici, însă păstrează-ţi realismul. Poate că ideal ar fi să-ţi petreci o zi întreagă cu cei mici. În realitate, însă, se vor găsi o mulţime de alte activităţi, de la job, la treburi casnice, de făcut. Fă-ţi programul împreună cu copiii în funcţie de vârstă lor: pentru bebeluşi şi preşcolari, timpul de joacă este mai important. Şcolarii au nevoie de timp pentru lecţii. Le poţi cere ajutorul la treburile casnice, astfel încât tu să termini mai repede, iar apoi să le oferi ajutorul tău la teme.
Iar atunci când petreci timp cu ei, ai grijă că acest timp să fie NUMAI pentru ei. Opreşte telefoanele, închide televizorul, fii ochi şi urechi numai la copilul tău. Nu contează cantitatea, oricum la vremurile pe care le trăim, timpul petrecut cu copiii e din ce în ce mai mic. Însă acel timp, petrece-l 100% pentru de el, cu el.