În timp ce seniorii PSD s-au întâlnit în şedinţa Biroului Permanent al partidului, unii dintre tinerii social-democraţi sunt preocupaţi de problemele din interiorul PSD.
17 tineri social-democraţi i-au trimis astăzi o scrisoare deschisă fostului lider al social-democraţilor, Adrian Năstase, în care pledează pentru întoarcerea acestuia în prima linie a partidului. Semnatarii scrisorii critică atacurile lansate recent împotriva fostului premier şi subliniază că, în opinia lor, Adrian Năstase mai are un cuvânt de spus în politică.