Patru angajați și 12 beneficiari ai centrului de boli neuropsihice severe au fost confirmați cu COVID-19 la Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihiatrică din Negru Vodă. Angajații și beneficiarii pozitivi nu prezintă simptome specifice noului coronavirus.
Bolnavii neuropsihici care de obicei trăiesc izolați au fost contaminați de cei patru angajați care vin zilnic din exterior. În astfel de centre se fac teste COVID-19 la două săptămâni, așa au fost descoperite aceste cazuri. Cel mai probabil îmbolnăvirile s-au produs între testări.
Cei patru angajați s-au izolat acasă, intrând în grija Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, iar pacienții bolnavi vor sta izolați într-o aripă a centrului, unde vor primi îngrijiri medicale.
De la începutul pandemiei și până în prezent, în județul Constanța au fost confirmate 2.172 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, 60 fiind confirmate în ultimele 24 de ore. Până în prezent, 52 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.